Preturi tot mai mari la terenuri. Iata cum se prezinta situatia in Dobrogea

Facebook
Twitter

Romania devine o tara tot mai competitiva in agricultura si din aceasta cauza, preturile terenurilor agricole au crescut odata cu industria. De asemenea, ultimele declaratii ale autoritatilor privind reglementarea vanzarii terenurilor au contribuit si mai mult la cresterea preturilor, iar in unele judete chiar s-au dublat.

Cu toate acestea, preturile mari ale unui hectar de teren nu descurajeaza cumparatorii iar cererea se mentine inca mare, in special in vestul tarii si in Campia Romana. Cu toate ca nu detin informatii oficiale in acest sens, multi reprezentanti ai unor Directii Agricole Judetene sustin ca o mare parte din terenuri este cumparata de catre cetateni straini.

Acestia reprezinta anumite companii din spatiul intra sau extracomunitar si isi infiinteaza o entitate comerciala cu sediul in Romania, fiind astfel calificati sa achizitioneze in voie pamant agricol romanesc. Fermierii romani sunt indignati de aceasta practica si sustin ca nu pot concura cu aceste companii.

Preturile terenurilor in Dobrogea

Si in regiunea Dobrogei preturile la terenuri au inregistrat cresteri, insa acestea nu sunt nici pe departe la fel de insemnate ca in alte regiuni ale tarii. Totusi, fata de alte judete ale tarii, cresterea preturilor terenurilor in Dobrogea a fost una liniara, pentru ultimii trei ani supusi analizei.

In judetul Tulcea, pretul terenurilor s-a aflat in crestere libera inca din anul 2015, iar in prezent, un hectar de pamant se vinde pentru o suma care depaseste 15.000 lei.

,,In judetul Tulcea, la ora actuala, pretul mediu al unui hectar de teren este de aproximativ 17.300 lei, raportat la ofertele inregistrate in prima luna a anului 2018. Avand in vedere pretul mediu al unui hectar de teren arabil din anii precedenti (2015 – 12.200 lei/ha, 2016 – 13.000 lei/ha, 2017 – 16.500 lei/ha) putem afirma ca valoarea unui hectar de teren arabil creste de la an la an’’, a declarat printr-o adresa, Maria Manu, directoarea executiva a DAJ Tulcea pentru Stiri Agricole.

 Terenuri din Tulcea, administrate de investitori straini

,,Terenurile arabile de pe teritoriul judetului Tulcea detinute de investitori straini sunt de aproximativ 2.350 ha, iar prin cedare temporara a dreptului de exploatare a terenurilor agricole (arenda), investitorii straini cultiva aproximativ 2.900 ha’’, se arata in acelasi document.

Fluctuatii mari de pret pentru terenul din Constanta

Chiar daca si in judetul Constanta cresterile preturilor la teren au fost liniare in ultimii 3 ani, aceasta zona se confrunta cu fluctuatii uriase de pret pentru metrul patrat de teren arabil, cel mai probabil cauzate de pozitionarea geografica si fertilitatea terenului respectiv.

,,Din datele pe care le detine Directia pentru Agricultura Judeteana Constanta, pretul minim la terenul arabil extravilan in anul 2017 a fost de 0,023 lei/mp, pretul maxim a fost de 590 lei /mp’’, a declarat printr-o adresa Iulia Antonia Bruchental, directoarea executiva a DAJ Constanta pentru Stiri Agricole.

La nivel national, piata terenurilor agricole se confrunta cu cresteri semnificative de pret pe care nu foarte multi agricultori le considera justificate si le catalogheaza ca pe niste cresteri artificiale. Cu toate acestea, mai multi specialisti in domeniu considera ca aceasta este doar o aliniere a preturilor cu cele din restul statelor membre UE.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE