Peste 400 de hectare cu grau si rapita au fost calamitate la Arad in urma unei furtuni puternice. De asemenea, o suta din cele 750 de vaci din Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor de la marginea Aradului risca sa fie sacrificate, pentru ca sistemul electric de muls nu poate fi folosit, dupa ce alimentarea cu energie a fost oprita, vineri, in urma furtunii, informeaza Mediafax.

„Timp de 10 minute a fost ca o tornada, care ne-a facut prapad la statiune. Acoperisurile, culturile, sediile, moara, absolut totul este praf, descoperit. Incercam sa dregem cumva. Avem 750 de bovine care trebuie inca mulse, dar la ora asta nu avem curent. Am sunat la 112, la Prefectura, imi spune ca daca nu am morti nu sunt urgenta intaia. Am sunat presedintele Academiei, pe domnul ministrul Tabara, sa-l sune pe domnul ministru Daea, sa informeze toate forurile. Am sunat pe domnul deputat Caprar, pe domnul deputat Todor (…) ca sa pot informa ce s-a intamplat si ce a fost aici”, a declarat Saplacan, directorul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor Arad.

Potrivit lui Saplacan, au fost afectate si cladirile care gazduiesc laboratoarele de genetica moleculara, culturile agricole de pe 405 hectare au fost puse la pamant, iar cladirile au fost avariate.

„305 hectare de grau la pamant, 100 de hectare de rapita, la pamant, acoperisurile de la zece hale sunt distruse. In hale am 750 de bovine. Prima grija acum este sa mulgem vacile, dar nu am curent electric, am sunat la uzina electrica, nu raspunde nimeni. (…) Nu se poate sa nu mulgem vacile in seara asta, de aia fac eforturi. Nu am victime omenesti, ceea ce e foarte bine, decat pagube materiale foarte mari. Statiunea este domeniul public al statului, nu este privat, este domeniul public al statului”, a mai spus directorul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor Arad.

Ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea, a anuntat ca Statiunea ar putea primi un ajutor din partea statului pentru limitarea pagubelor.

„Am fost sambata la Arad sa vad ceea ce s-a intamplat la Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor. Vineri, o tornada cu epicentrul la statiune a intrerupt toata activitatea, tot fluxul de productie, practic au ramas fara curent electric, “au zburat” acoperisurile adaposturilor si ale sediilor. Tornada a rupt pomi si a ranit animale, iar grindina care a cazut a distrus peste 400 de hectare de culturi cu grau si rapita. A fost dezastru acolo si vrem sa vedem saptamana viitoare ce solutii gasim ca sa-i ajutam, pentru ca este una dintre statiunile care a rezistat de-a lungul vremii si care are un fond genetic foarte important pe rasele de bovine bruna si baltata. Este genetica serioasa la statiune, o munca de foarte multi ani”, a declarat, pentru Agerpres, Petre Daea.

Pagube din cauza vijeliei de vineri au mai fost semnalate si in alte parti ale judetului Arad, fiind case cu acoperisurile avariate, masini rasturnate de vant pe sosele si pe autostrada Arad-Timisoara, stalpi de curent rupti, dar si zone in care mai multe gospodarii au ramas fara curent electric.

Share on Facebook