Crescatorii de animale, deja cuprinsi de disperare, vor fi nevoiti sa mai astepte un timp plata subventiilor aferente Campaniei 2015. De curand, directorul APIA, Florin Faur, a anuntat ca Agentia de Plati ar putea sa intarzie „cateva zile” cu plata subventiilor pentru sectorul zootehnic.

„Pe partea de zootehnie, suntem in finalizare pe captarea datelor in sistem. Platile vor incepe pe 25 mai, dar este posibil sa intarziem cu cateva zile. Un termen ar fi pana la sfarsitul lunii mai”, a declarat Florin Faur, directorul APIA, potrivit publicatiei „Capital”.

Cu toate acestea, seful APIA a oferit si o veste buna, si anume ca platile aferente Campaniei 2016 vor fi efectuate pana la finalul anului. „Trebuie sa ne asiguram ca 2016 intra in grafic, cu etapizari de plati. Obiectivul este ca platile din 2016 sa fie efectuate pana la finalul anului”, a mai spus Florin Faur.

Claudiu Franc, presedintele Federatiei Crescatorilor de Bovine din Romania, ne-a declarat recent ca termenul inaintat de APIA (25 mai) privind inceperea platilor in sectorul zootehnic este unul „fezabil”, potrivit ultimelor discutii pe care acesta le-a avut cu oficialii Agentiei de Plati.

„Din graficul pe care l-am agreat cu cei de la APIA pana la finalul lunii, undeva in jurul datei de 27 mai, se va termina de platit tot ceea ce este pe vegetal, urmand ca din 25 mai sa putem demara platile pe zootehnie. Acest termen, de 25 mai, ramane fezabil”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Claudiu Franc, presedintele Federatiei Crescatorilor de Bovine din Romania.

Subventiile aferente campaniei din 2015 trebuie sa fie achitate integral fermierilor pana la data de 30 iunie, potrivit regulamentelor europene.

Share on Facebook