Conform unui comunicat al Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), beneficiarii publici locali au la dispozitie un nou produs de finantare, numit Garantarea Economiei Rurale (GER), relateaza Agerpres.

Produsul de garantare este special conceput pentru beneficiarii publici care implementeaza proiecte la nivelul Grupurilor de Actiune Locala si vine cu doua mari avantaje pentru solicitanti. In primul rand, acest produs va include garantia FNGCIMM pentru plata avansului prevazut in contractele de finantare incheiate cu AFIR pentru PNDR 2014-2020 dar si garantia creditului bancar, accesat pentru finalizarea investitiei.

,,Noul produs de garantare (…) reprezinta pentru Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri un pilot al noii strategii de repozitionare si dezvoltare. Sustinerea ecosistemului antreprenorial romanesc, a economiei in general, presupune o abordare personalizata a potentialilor beneficiari. Am identificat o serie de oportunitati la nivelul segmentului public local si am dezvoltat noul mecanism de garantare pentru a facilita implementarea proiectelor ce pot beneficia de finantarea AFIR.’’

GER, garantii financiare pentru primirea sprijinului

Garantia oferita de Fondul de Garantare poate acoperi, dupa caz, pana la 100% din valoarea finantarii, iar modul in care este conceput programul urmareste sa simplifice procesul de absorbtie a fondurilor europene si sa vina in ajutorul nevoilor beneficiarilor publici, din mediul rural.

Scopul principal al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) este de a facilita accesul IMM-urilor la finantari. Infiintata ca o institutie financiara nebancara (IFN), FNGCIMM poate oferi garanti pentru instrumentele de finantare contractate de la banci comerciale sau din alte surse.

In mod normal, Garantia Fondului acopera pana la 80% din valoarea imprumutului, in limita sumei de 2,5 milioane de euro, pentru fiecare beneficiar. Garantia se emite doar la solicitarea institutiilor care acorda finantarea, dupa ce au fost analizate toate documentele si prezentate spre finantator.