29 mai 2025

LAPAR organizeaza Adunarea Generala pe 21 februarie

Facebook
Twitter

Adunarea Generala a Membrilor Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) va avea o reuniune in aceasta saptamana, mai exact pe 21 februarie.

De asemenea, o conferinta de presa va avea loc incepand cu ora 13.30, la Hotel Intercontinental, informeaza LAPAR.

Recent, LAPAR a dezbatut la sediul MADR mai multe modificari privind legea terenurilor agricole. Dupa spusele reprezentantilor LAPAR, cea mai indicata forma a legii ar fi una care sa opreasca vanzarea terenurilor catre straini.

Noile modificari ale legii clarifica anumite procedee legale prin care terenurile pot fi trecute in proprietatea altei persoane, fizice sau juridice si impune conditii suplimentare pentru o persoana care doreste sa achizitioneze teren din Romania. In acest sens, s-au propus urmatoarele prevederi:

– Instrainarea prin vanzare a terenurilor agricole situate in extravilan se face de catre persoanele juridice cu respectarea urmatoarelor conditii cumulative:

– Sediul social stabilit in Romania cu minim 5 ani inaintea inregistrarii ofertei de vanzare a terenurilor agricole situate in extravilan;

– Desfasurarea activitatilor agricole in Romania pentru o perioada de cel putin 5 ani, inaintea inregistrarii ofertei de vanzare a terenurilor agricole situate in extravilan;

– Prezentarea inscrisurilor privind faptul ca din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali,minim 75% reprezinta venitul din activitatile agricole;

– Sa nu schimbe destinatia terenului agricol situat in extravilan pentru o perioada de 15 ani de la incheierea contractului de vanzare-cumparare;

– Asociatul/actionarul majoritar si administratorul sa aiba rezidenta in Romania cu minim 5 ani inaintea inregistrarii ofertei de vanzare a terenurilor agricole situate in extravilan;

– Administratorul sa aiba studii superioare in agricultura.

Proprietarii de terenuri, obligati sa le foloseasca

In ceea ce priveste terenurile extravilane, proprietarii vor avea obligatia sa utilizeze terenurile numai in scop agricol, chiar de la data cumpararii. De asemenea, terenurile nu se vor mai putea constitui in capitalul social al unei societati si nu vor mai putea face obiectul contractelor de imprumut sau al darii in plata.

Contractele de donatie, imprumutul altul decat cel incheiat cu institutiile de credit conform legii nr.58/1998, actele de dare in plata, de constituire ca aport la capitalul social al unei societati sau orice alt act juridic intre vii prin care se transfera dreptul de proprietate sau se constituie un alt drept real care sa asigure posesia si folosinta terenurilor agricole situate in extravilan, in masura in care prin incheierea unor astfel de acte se eludeaza dispozitiile prezentei legi sunt nule absolut.

Aceste modificari ale legii vanzarii terenurilor au rolul de a limita vanzarea terenurilor catre straini, incurajand agricultorii romani sa-si extinda exploatatiile si sa devina mai competitivi in agricultura.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE