septembrie 26, 2020

Micii fermieri, nemultumiti de sprijinul pe care l-au primit de la minister: „nu a facut altceva decat sa sprijine fermele mari”

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Organizatia de fermieri, Uniunea salvam taranul roman, si-a exprimat nemultumirea cu privire la modul in care Ministerul Agriculturii a sprijinit fermierii in ultima perioada.

Cea mai mare nemultumire a asociatiei este ca MADR ar fi ales sa sustina fermele mari in pofida fermelor de familie si a micilor fermieri, in opozitie cu viziunea UE, care pune accent pe sprijinirea micilor agricultori, se arata intr-un document remis StiriAgricole.ro. In cele ce urmeaza va redam integral continutul comunicatului.

„UNIUNEA SALVAM TARANUL ROMAN isi exprima indignarea fata de modul in care Ministerul Agriculturii si Ministrul Agriculturii Nechita Adrian Oros au inteles cum sa ajute intr-un mod echitabil agricultura si fermierii, contrar viziunii Uniunii Europene in ceea ce priveste sprijinul si subventiile acordate fermierilor. Astfel politica agricola a Uniunii Europene este aceea de a sprijini fermele de familie, fermierii mici si mediii, ori prin ajutoarele pe care Ministerul Agriculturii le acorda si urmeaza sa le acorde nu a facut altceva decat sa sprijine fermele mari.

Este de neinteles de ce Ministerul Agriculturii nu a cumulat sumele pe care a avut in vedere sa le acorde ca ajutor in contextul COVD fermierilor ca urmare a pierderilor suferite, respectiv ajutorul de stat acordat de la buget si masura 2.1 in vederea impartirii echitabile intre fermieri si sectoare agricole.  Este evident ca prin masurile deja dispuse prin Ordonante de Urgenta nu s-a facut altceva decat sa sprijine fermele mari in detrimentul fermelor mici si medii, contrar politicii si viziunii Uniunii Europene .

Este evident ca s-a avut in vedere in principal sectorul de crestere a animalelor si chiar si in acest sector, banii de la bugetul de stat care vin mai repede, fara nici un fel de obligatie din partea fermierilor se acorda fermelor mari, fermele mici sau fermierii cu un numar mai mic de capete de animale vor fi ”despagubiti” prin masura 2.1 din bani europeni intr-un orizont de timp mai indepartat. Oare de ce Domnule Ministru Nechita Adrian Oros, ministerul pe care il conduceti nu a avut in vedere ca sectorul horticol si vegetal, respectiv sectorul de legume, sectorul pomicol au fost afectati in acest an de inghetul timpuriu, de inundatii in prima parte a anului, se vede faptul ca acestea au fost uitate.

Se vede faptul ca nu aveti in vedere si nici nu ati tinut cont ca, suntem a cincea tara ca suprafata agricola dar noi avem deficit pe agricultura. In 2019 am avut deficit de 1,3 miliarde, iar in structura exporturilor nu exportam valoare adaugata, noi exportam cereale vrac si animale vii intr-o proportie de peste 70%, ori daca alocam un sprijin mai mare ifermelor mari din sectorul de crestere a animalelor, practic aceste sume se duc la export inclusiv subventiile.

Este cat se poate de evident ca nu s-a dorit sprijinirea sectoarelor care aduc valoare adaugata in economie, s-a considerat ca subventiile acordate sau anumite programe sunt indeajuns pentru fermierii mici si medii, dar v-ati pus problema cate dintre aceste ferme vor supravietui? Se vede ca nu.

In acest context poate va asumati o data la care fermierii urmeaza sa isi primeasca ajutorul din bani europeni aferenti masurii 2.1 si poate va asumati o data la care veti corecta dezechilibrele realizate in lantul de aprovizionare a produselor agricole si alimentare prin adoptarea Legii 28/2020 pentru modificarea Legii 312/2009, in sensul transpunerii Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului European si a Consiliului (privind practicile comerciale neloiale dintre intreprinderi in cadrul lantului de aprovizionare agricol si alimentar), ori dumneavoastra Domnule Ministru Nechita Neculai Oros public v-ati asumat ca veti emite o Ordonanta de Urgenta, dar acest lucru nu s-a mai intamplat.

Dupa cum bine cunoasteti, producatorii de legume si fructe se confrunta cu o criza de lichiditate este de neinteles de ce nu ati emis Ordonanta de Urgenta, asa cum public v-ati asumat.

Intr-un mediu de politica agricola care este in mod vadit mai orientat spre piata decat in trecut, protectia impotriva practicilor comerciale neloiale a devenit mai importanta pentru operatorii care isi desfasoara activitatea in cadrul lantului de aprovizionare agricol si alimentar.

Domnule Ministru Nechita Adrian Oros cand veti lansa Programul Tomata pentru ciclul 2 de productie aferent anului 2020 si  care va fi bugetul alocat acestui program, asa cum ati afirmat public in conferintele de presa de la Minister si in intalnirile cu fermierii?”

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE