In urma intrunirii Comitetelor de Situatii de Urgenta la nivel teritorial, unde s-au stabilit anumite zone cu exces de umiditate pe terenurile agricole, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Agentia Nationala de imbunatatiri Funciare, a stabilit nevoia de punere in functiune a statiilor de pompare pentru desecare pe raza a 16 judete (Arad, Brasov, Braila, Calarasi, Constanta, Dolj, Galati, Giurgiu, Ialomita, Ilfov, Olt, Satu Mare, Teleorman, Timis, Tulcea si Vaslui).
Astfel, in data de 14 martie 2018 au fost puse in functiune 180 de statii de pompare pentru evacuarea apei de pe o suprafata de 517 mii ha. Precizam ca de la inceputul anului au functionat 198 de statii de pompare pentru desecare, prin intermediul carora a fost evacuat un volum de 627 milioane mc.
In prezent, ANIF detine in administrare un numar de 470 amenajari de desecare la nivel national, in suprafata totala bruta de 3.085.895 ha, din care 1.463.926 ha cu evacuarea apei prin pompare si 1.621.968 ha cu evacuarea apei gravitational.
ANIF a raspuns prompt tuturor solicitarilor de desecare venite de la Comitetele Judetene pentru Situatii de Urgenta, dar si la cererea beneficiarilor privati. Practic, ANIF a functionat cu toate statiile de pompare de desecare aflate in administrarea sa, disponibile in acele zone. Costurile pentru aceste servicii de desecare sunt asigurate in cea mai mare parte din bugetul ANIF, doar beneficiarii privati avand o contributie extrem de mica, de aproximativ 5% din totalul costurilor pentru lucrarile solicitate.
Facem precizarea ca statiile de pompare pentru desecare vor asigura permanenta 24h/24 atat timp cat va fi necesar, avand in vedere ca prevenirea inundarii localitatilor si evitarea baltirii apei pe suprafete agricole reprezinta unele dintre activitatile principale ale ANIF.
Potrivit prevederilor legale, ANIF desfasoara actiuni de prevenire si protectie a amenajarilor de imbunatatiri funciare aflate in administrarea sa faţa de factorii de risc si a calamitatilor naturale, fenomenelor meteorologice periculoase si a accidentelor la constructii hidrotehnice.