În câți ani obții profit din apicultură: „Mulți au crezut că stupul e o casă de bani”

Facebook
Twitter

Unul dintre cei mai respectați apicultori din România spune că profitul din creșterea albinelor nu vine peste noapte, iar cei care au intrat în afaceri cu gândul de a câștiga bani ușor nu s-au ales decât cu pagubă.

„Apicultură nu pot face decât cei care iubesc albina. Cei care fac apicultură pentru a câștiga ușor bani, pierd. Profitul vine după muncă și dedicație, la 5-7 ani după ce pornești pe acest drum. Mulți au crezut că stupul e o casă de bani: îl deschizi și scoți câștigul, dar nu e așa”, spune prof. univ. doc. ing. Petre Iordache.

Drumul său în apicultură a început în anul 1951, la vârsta de 11 ani, când a lucrat o vară întreagă, la ţară, într-o stupină de 300 familii de albine. În toamna acelui an, ca plată, a primit  două familii de albine în stupi verticali Dadant. În prezent, deține 100 de familii de albine. În ceea ce privește stupina de multiplicare pe care o deține împreună cu soția sa, domnul Petre Iordache spune că nu e o afacere care să merite, decât dacă pui suflet.

„Stupina de multiplicare e mai mult ca să avem familii de albine în stupina pentru miere. Să vezi albina de la ou la maturitate”, spune acesta, emoționat.

În ultimi 8 ani, stuparul a vândut o cantitate de miere de circa 2,5 tone şi este încrezător că, pe măsură ce va creşte numărul consumatorilor de miere, și stocul de miere va trebui mărit pentru a satisface toate cererile şi a mări portofoliul de clienţi permanenţi.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE