Perioada următoare este decisivă pentru afacerile apicultorilor din România.
Pe de o parte, este vorba de implementarea Programului Național Apicol 2014-2016, în condițiile în care Comisia Europeană a redus din finanțarea acordată țării noastre, iar autoritățile de la București au decis ca o sumă de 8 milioane de lei să fie folosită pentru crearea sistemului național de identificare a stupilor, care va fi gestionat de ANARZ.
„Crearea unui sistem unic este utilă, deoarece noi venim cu cel puțin trei cifre diferite dacă ne cere cineva din afară date. Avem primăriile, direcțiile agricole, ANARZ. Necazul este că Programul Național Apicol a fost creat pentru apicultori. În toamnă am avut 10 runde de negocieri la MADR pe PNA. La ultima întâlnire ne-am trezit că ne-au luat 8 milioane în trei ani. Acum sunt curios să văd ce fac cu acei bani”, spune prof. univ. doc. ing. Petre Iordache.
Pe de altă parte, legislația în domeniul apicol va suferi o serie de modificări. O parte dintre acestea se referă la prevederile legale referitoare la stupinele de elită.
„Stupine de elită are numai ACA, pentru că are monopol prin Institutul de Cercetare-Dezvoltare pe care îl controlează. Vorbim de regine pentru reproducție, în rasă curată. Stupinele pentru reproducție cumpără regine de la ACA. Acum se lucrează șa noi reguli astfel încât să fie mai bine urmărit procesul de selecție și multiplicare. ACA nu a făcut teste genetice pentru verificarea originii albinelor de pe teritoriul României. Numai prin teste genetice pot fi determinate o serie de caracteristici, nefiind suficiente doar măsurătorile fizice, întrucât există cinci biotopuri pe teritoriul României”, arată prof. univ. doc. ing. Petre Iordache.
Rasa de albine deținută de stupina de elita în vederea ameliorării în rasă curată este Apis mellifera carpatica. Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură deține un număr de 1.138 familii de albine amplasate în 8 locații, respectiv câte două locații în Băneasa și Moara Vlăsiei, și câte una în Cislău, județul Buzău, Poieni, Iași, Bididia, Iași și Valea Iașului, Argeș.
Dintre rasele din grupul de albine irano-mediteranian, cea care trăiește în regiunea carpato-dunăreană, în România, este Apis mellifera carpatica, albina autohtonă care, adaptându-se la condițiile specifice climatului continental-temperat, a constituit o rasa aparte. În cadrul acestei rase, studiile efectuate arată că se disting 5 subpopulatii („ecotipuri”), respectiv ecotipul din Câmpia de Vest, Transilvania, de munte, Moldova, stepă. Aceste biotopuri se diferențiază prin unele caractere morfologice, cum sunt lungimea trompei, lungimea corporală, lungimea tarsului și a tibiei, lungimea aripei anterioare, indicele cubital.
Programul Național de Ameliorare a rasei de albine românești, Apis mellifera carpatica, impune interzicerea importului sau introducerea pe orice alte căi a albinelor aparținând altor rase de albine, deoarece aceasta poate duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. Mai mult decât atât, reprezentanții ACA au cerut și au obținut promisiunea parlamentarilor din comisiile de specialitate privind introducerea în Legea Apiculturii a obligativității ca toate importurile de mătci să fie avizate de asociațiile crescătorilor de albine și de autoritățile sanitar-veterinare, astfel să fie limitat la maximum importul de familii de albine purtătoare de boli.