
Dispare ANARZ!
Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” (ANARZ) va fi reorganizată, iar în locul ei va fi înființată Agenţia Naţională de Zootehnie.
Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” (ANARZ) va fi reorganizată, iar în locul ei va fi înființată Agenţia Naţională de Zootehnie.
Unul dintre cei mai respectați apicultori din România spune că profitul din creșterea albinelor nu vine peste noapte, iar cei care au intrat în afaceri cu gândul de a câștiga bani ușor nu s-au ales decât cu pagubă.
Legea Apiculturii, care se dezbate zilele acestea în Parlament, ar putea suferi o serie de modificări, cerute insistent de apicultori.
Programul Național Apicol (PNA) 2014-2016 dispune de o alocare financiară de 44,5 milioane de lei, din care opt milioane vor fi folosite pentru sistemul informatic va avea ca scop evidența numărului de apicultori și a numărului de familii de albine, pe județ, total țară și forme asociative prin îmbunătățirea substanțială a Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor.
În numărul total al ovinelor din România, oile din rasa Karakul dețin o pondere de 2%, potrivit ultimului raport al ANARZ, publicat în urma controalelor
Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof.dr. G.K. Constantinescu” a încheiat acţiunea de emitere şi eliberare a noilor autorizaţii pentru însămânţările artificiale.
În numărul total al ovinelor din România, oile din rasa Țigaie dețin o pondere de 5,34%, a doua ca mărime după rasa Țurcană (80,5%), potrivit
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la