Aproximativ 150 de hectare de culturi agricole si plantatii de pomi fructiferi din judetul Alba au fost distruse, in ultimele zile, de caderile de grindina, informeaza Mediafax.
Directorul Directiei Agricole Judetene (DAJ) Alba, Gheorghe Lazea, a declarat, pentru sursa citata, ca, potrivit unui raport primit, producatorii au semnalat, in ultimele zile, calamitarea a 100 de hectare cultivate cu porumb, a 20 de hectare de plantatii de pomi fructiferi, respectiv a 28 de hectare de diverse culturi agricole.
„Acestea sunt instiintarile producatorilor privind distrugerile din cauza grindinei. Comisia va merge si va constata suprafata. Aceste fenomene care genereaza calamitati se transmit de catre producatorii agricoli la comisiile locale de situatii de urgenta, care, le randul lor, le transmit la comisia judeteana si la prefectura. Apoi ajung la noi si ne ocupam de intocmirea si determinarea gradului culturilor distruse si le prezentam la comitetul pentru situatii de urgenta de la nivel judetean”, a spus Gheorghe Lazea.
Majoritatea culturilor si plantatiilor afectate se afla pe raza comunei Dostat, iar producatorii au semnalat ca au fost distruse aproape in totalitate, conform sursei citate.
Ministerul Agriculturii a anuntat recent, in cadrul unui comunicat, ca sistemul national antigrindina si de crestere a precipitatiilor a devenit operational.
„Incepand cu data de 15 aprilie a.c., Unitatile din cadrul Sistemului national antigrindina si de crestere a precipitatiilor (SNACP) sunt operationale, fiind pregatite pentru combaterea caderilor de grindina prin interventii active in atmosfera”, informeaza MADR.
Ministerul precizeaza de asemenea ca acest sistem a fost pregatit cu o luna mai devreme fata de anul 2016.
In momentul de fata sunt operationale 34 puncte de lansare, acoperindu-se o suprafata totala de 500.000 ha, cu o crestere de 78% fata de anul 2016, conform MADR.