
Din ce țări va veni laptele care va invada România după eliminarea cotelor în 2015?
Din 2015, vor fi eliminate cotele de lapte la nivel european, astfel că producători locali ar putea fi sufocați de importuri la prețui mai mici.

Din 2015, vor fi eliminate cotele de lapte la nivel european, astfel că producători locali ar putea fi sufocați de importuri la prețui mai mici.

Cultivatorii de cereale, legumicultorii, pomicultorii, viticultorii vor primi despăgubiri pentru culturile calamitate în perioada ianuarie-august 2014.

În România sunt 800.000 de fermieri care dețin între 1 și 5 hectare. Pentru ca agricultura să se dezvolte, situația trebuie să se schimbe.

În ședința Guvernului din data de 1 octombrie 2014 a fost aprobată o Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii privind Legea pajiștilor, legislația privind ferma de familie și fondul mutual pentru fermieri, precum și Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Guvernul a aprobat o ordonanță care modifică mai multe acte normative cu privire la sectorul agricol, care, printre altele, le va permite tuturor fermierilor care sunt în baza de date la APIA să acceseze credite cu avans de doar 10%, garantate de stat, pentru achiziția de teren agricol.

În cadrul Consiliului informal al miniștrilor Agriculturii, care s-a desfășurat ieri, la Milano, Italia, s-a discutat despre provocările principale în asigurarea securităţii alimentare, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel global.

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), lansează o nouă cerere de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale.

În România, producătorii de legume care se asociază pentru producție, procesare și comercializare vor primi bani pentru achiziția de folii și lucrări primare, dar și pentru construcția de depozite. Practic, la fiecare două-trei comune pot fi construite depozite.

Sumele prevăzute pentru sprijinirea horticultorilor prin plăți directe vor fi de ordinul miilor de euro pe hectar, conform ministrului Agriculturii.

Prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, fermele de familie pot lua fonduri europene pentru tractoare, combine sau semințe, procentul de finanțare nerambursabilă

Asociația „Szekely Gyumolcs” din Odorheiul Secuiesc a demarat în acest an proiectul „Fructele tradiției”, se luptă să găsească noi clienți pentru sucurile, siropurile și gemurile fără chimicale pe care le produce.

Implementarea acestor planuri de acțiune va conduce la evitarea oricărui risc de suspendare a fondurilor în perioada 2014-2020, a anunțat Ministerul Fondurilor Europene.

La 1 mai 2014, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2013, efectivele de porcine au scăzut atât ca număr total, cât şi ca efectiv matcă, cu 0,2%, respectiv cu 3,1%.

Prin acest program vor fi distribuite alimente şi asistenţă de bază celor mai dezavantajate persoane din România. Pentru acordarea acestor ajutoare România beneficiază de fonduri europene în valoare de 442,5 milioane de euro.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sălaj Plus a realizat o hartă turistică a judeţului Sălaj, în care a inclus câteva propuneri de trasee culinare şi apicole.

Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Claudiu Frânc, spune că structura noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va permite fermierilor români să continue investițiile.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la