Laptele şi brânzeturile se vor scumpi cu 20% din februarie, urmare a costurilor ridicate ale buletinelor de analiză impuse de normele europene. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţine că aplicarea acestor norme a fost amânată prea mult timp.

Producătorii care vând lapte şi brânzeturi în pieţe au de ales între a scumpi marfa cu peste 20 de procente din luna februarie sau a înceta această activitate. Normele europene îi obligă să facă buletine lunare de analiză a laptelui, care costă până la 180 de lei. Redacţia stiriagricole.ro a subliniat, încă din decembrie, faptul că de la 1 ianuarie, în România nu va mai putea fi comercializat decât lapte conform, măsură care va afecta sute de mii de țărani care mai câștigau ceva bani din vânzarea laptelui la piață. Astfel, toţi aceştia, vor rămâne fără principala sursă de venit, iar statul pierde, deoarece aceștia nu vor mai plăti nici măcar taxa pentru închirierea tarabelor.

“Acest certificat costă nişte bani care sigur vor încărca preţul de cost al fermierului. Analizele care ni se fac de două ori pe lună, împreuna cu procesatorii, rezultă un cost undeva la 160-180 de lei, depinde de laborator. Un calcul simplu ne duce la o creştere de cel puţin 10-15, poate chiar 20 la sută”, spune Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România.

Producătorii trebuie să livreze lapte care îndeplineşte criteriile de calitate ale UE, din 1 ianuarie 2014, la finalul unei perioade de tranziţie acordate României. Laptele crud destinat vânzărilor către consumatorul final trebuie să îndeplinească criteriile de calitate cu privire la numărul total de germeni (max. 100.000/ml) şi de celule somatice (400.000/ml) prevăzute de legislaţia în vigoare.

Oficialul federaţiei a calculat că, în condiţiile în care litrul de lapte se vinde în pieţe cu 2 lei, producătorul va trebui să vândă aproape 100 de litri de lapte pe lună doar ca să poată plăti buletinele de analiză.

Pentru cei care vând lapte la centrele de procesare, spune Frânc, nu este nicio problemă, pentru că se face o singură analiză pe tanc şi costurile se reduc foarte mult.

„Aproximativ 40.000 de persoane vând lapte în pieţele din România. Aceştia au de ales între a creşte preţul laptelui, pentru a-şi putea acoperi cheltuielile sau a dispărea din piaţă. La nivelul la care produc ei lapte, pentru că în general au 2-3 animale, va trebui să crescă preţurile cu cel puţin 20%. Populaţia va trebui să aleagă, va plăti 20% în plus pentru a avea acces la acest lapte, ori va cumpãra din hipermarket. Eu cred că ei vor scumpi laptele şi că populaţia va merge în continuare să cumpere acest lapte pentru că s-a obişnuit cu el şi ştie că este un lapte de calitate. Scumpirile vor începe din februarie”, a mai spus Claudiu Frânc.

Producătorii care deţin exploataţii mici (gospodării ale populaţiei), sau ferme de vaci producătoare de lapte, pot livra laptele crud către centrele de colectare lapte sau direct către unităţile de procesare a laptelui. De asemenea, ei pot comercializa laptele crud direct către consumatorul final, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

În plus, cel care mulge trebuie să se spele pe mâini, să poarte un halat curat şi, în cazul în care are răni deschise, să aibă bandaje rezistente la apă sau să poarte mănuşi de protecţie, să spele cu detergent şi să clătească bine găleţile în care ajunge laptele, dar şi să elimine primele jeturi de lapte.

Odată muls, laptele trebuie filtrat şi depozitat în vase curate, acoperite, într-o cameră separată de adăpostul vacilor, şi răcit imediat la o temperatură de maxim 8 grade Celsius atunci când este colectat zilnic, iar în caz contrar, la 6 grade.

Cei care nu deţin echipamente adecvate pentru răcirea şi păstrarea laptelui trebuie să îl transporte cât mai repede la centrul de colectare, arată ANSVSA în materialele informative din campanie.

Producătorii care vând lapte crud direct către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sănătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine şi un buletin de analiză care să ateste conformitatea produsului, cu cerinţele legislaţiei. Aceasta este măsura care îi afectează cel mai mult pe micii producători, potrivit reprezentantului Federaţiei Crescătorilor de Bovine.

Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea pieţelor agroalimentare vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare pentru transportul, depozitarea şi comercializarea laptelui şi a brânzeturilor obţinute de producătorii agricoli.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că aceată măsură trebuia aplicată încă de la aderarea României la Uniunea Europeană. 

“România a cerut din păcate pentru adaptare pentru aceste standarde perioadă de derogare de la an la an sau din 3 în 3 ani. A sosit momentul în care nu a mai solicitat acest lucru pentru că eu cred că a ramas un numar mic de exploataţii care nu mai raspuns acelui standard. E adevarat ca sunt consturi legate de buletinele de analiza”, spune Daniel Constantin.

Potrivit patronatelor din domeniu, în România se produc în jur de două milioane de tone de lapte anual, iar aproximativ 30 la sută din această cantitate se comercializează în pieţele agroalimentare.

În condiţiile în care în primele zece luni ale anului trecut au fost importate 82.466 de tone de lapte, în creștere cu 55,7% față de același interval din 2012, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) şi, comparativ, în acelaşi interval de timp,  cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 10.285 tone (-1,3%) comparativ cu intervalul similar din 2012, până la 811.411 tone, putem afirma deschis faptul că suntem contemporani cu dispariţia producătorilor care vând lapte şi brânzeturi în pieţele româneşti.

Acest articol este proprietatea exclusivă a www.stiriagricole.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu acordul scris al proprietarului și citarea sursei, respectiv www.stiriagricole.ro.

 

Share on Facebook