
Prognoza agrometeorologică: ploi locale cu caracter de aversă pentru perioada 28 Mai – 03 Iunie 2014
Vremea caldă de la începutul intervalului, va intra într-un proces de răcire, devenind normal sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării.

Vremea caldă de la începutul intervalului, va intra într-un proces de răcire, devenind normal sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării.

În Monitorul Oficial de astăzi a fost publicată Ordonanța de Urgență 28/2014, prin care se elimină o serie de taxe şi tarife nefiscale, cum este cea pentru eliberarea licenței de depozit.

Între 29 mai și 1 iunie, la ROMEXPO, se vor derula TIBCO și KIDEX, iar vizitatorii se vor putea delecta cu produse tradiționale, oferite direct de producători, în cadrul Târgului de Produse Tradiționale.

Anul trecut, fermierii au înregistrat producții mari, însă prețurile la cereale s-au prăbușit. Cu toate acestea, agricultura a fost unul dintre motoarele creșterii economice, apreciază prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Florin Georgescu.

Anul trecut, fermierii români au obținut producții record, însă prețurile s-au prăbușit, astfel că unii nu și-au scos nici măcar investițiile. Anul acesta, situația s-ar putea repeta, avertizează Culiță Tărâță.

Plenul Camerei Deputaților se va pronunța azi cu privire la proiectul de lege privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, care prevede amenajarea de rafturi speciale pentru comercializarea produselor al căror de valabilitate mai are puțin și expiră.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar va fi dezbătut și supus votului în plenul Camerei Deputaților.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la