
Daniel Constantin: În toamnă deschidem o nouă măsură pentru ferma de familie
Ministerul Agriculturii pregătește o nouă sesiune de depunere de proiecte pentru fermele de familie, care va fi lansată în toamnă.
Ministerul Agriculturii pregătește o nouă sesiune de depunere de proiecte pentru fermele de familie, care va fi lansată în toamnă.
Unul dintre cei mai respectați apicultori din România spune că profitul din creșterea albinelor nu vine peste noapte, iar cei care au intrat în afaceri cu gândul de a câștiga bani ușor nu s-au ales decât cu pagubă.
APDRP va crea o bază de ate comună, care să vină în sprijinul solicitanților de fonduri europene prin PNDR, iar pe noul program va fi deschisă o sesiune continuă pentru un an, cu raport de selecție la fiecare sfârșit de lună.
Gospodinele care vor să înroșească ouă de Paște pot sta liniște. Producătorii din sectorul avicol spun că prețul la poarta fermei este mai mic cu 15%, iar pentru anul acesta estimează vânzări de circa la 150 -160 de milioane de bucăţi.
Creşterea Mangaliţei are însă şi dezavantaje. Un exemplar ajunge la 130 de kg într-un an şi jumătate, mult mai târziu decât celelalte rase.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor a emis o avertizare de inundații, în mai multe bazine hidrografice ale țării.
Fermele avicole din județul Olt aprovizionează zilnic piața internă cu peste 90.000 de ouă, județul fiind unul dintre producătorii de top de ouă convenționale, dar și ecologice la nivel național.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la