APDRP va crea o bază de ate comună, care să vină în sprijinul solicitanților de fonduri europene prin PNDR, iar pe noul program va fi deschisă o sesiune continuă pentru un an, cu raport de selecție la fiecare sfârșit de lună.

„În programul trecut s-au depus peste 145.000 de proiecte, iar de finanțat, nu am avut bani decât pentru 80.000 de proiecte și de aici și nemulțumirile beneficiarilor, pentru că au rămas 75.000 de proiecte fără finanțare. A fost o perioadă de evaluare a proiectelor foarte mare, care a ajuns și la un an și jumătate. Pe noul program vom deschide o sesiune continuă pentru un an, cu raport de selecție la fiecare sfârșit de lună. Am prevăzut în programul viitor măsuri de fluidizare a părții de contractare cu care am avut probleme în actualul program”, a declarat Nicolae Popa, director general adjunct al APDRP.

Negocierile directe cu Uniunea Europeana pentru propunerile făcute în noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 vor începe spre sfârșitul lunii mai-începutul lunii iunie, a mai precizat Popa.

Potrivit datelor APDRP, la finele anului 2013, gradul de contractare a fondurilor europene pe dezvoltare rurală era de 91,2%, iar absorbția efectivă pe componenta UE și rambursarea de la Comisie se ridica la 67%.

Share on Facebook