
Agricultura românească, față în față cu cea europeană
Fermierul român, discriminat atunci când vine vorba de subvenții, comparativ cu contracandidații săi europeni, abia face față concurenților europeni. Din punctul de vedere al performanţelor
Fermierul român, discriminat atunci când vine vorba de subvenții, comparativ cu contracandidații săi europeni, abia face față concurenților europeni. Din punctul de vedere al performanţelor
O mare parte din terenurile din România favorizează producția ecologică. „În ceea ce privește structura ecologică a capitalului natural, se constată că actuala configuraţie (compoziţie,
Din păcate pentru fermierii români, bancherii nu aplică principiile de creștere ale lui Făt Frumos când vine vorba de finanțarea agriculturii românești. Așa se explică
Pentru a crește competitivitatea, fermierii trebuie să folosească rațional fondurile europene și mecanismele de sprijin, puse în aplicare la nivel național, se precizează în raportul
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că are o mare îngrijorare în ceea ce priveşte liberalizarea achiziţiei de terenuri agricole de la 1 ianuarie 2014, în
Producţia de cereale totală poate să crească cu circa 43% până în anul 2020, comparativ cu anul 2010, potrivit strategiei elaborate de Comisia Prezidenţială pentru
Fructele nu trebuie sa lipseasca din alimentatia zilnica, de aceea ti-am pregatit patru idei de culturi de fructe apreciate si
Construirea unei case de la zero poate fi o provocare pentru cei mai multi dintre noi. Dificultatea de a gasi
Recoltarea cartofilor poate incepe chiar din luna iunie, atunci cand sunt culese recoltele infiintate timpuriu. Indiferent de productia obtinuta, orice
Evenimentele din ultima perioada au cauzat scumpiri majore la energie electrica si combustibili, care i-au afectat atat pe consumatorii casnici
Schimbarile climatice recente si verile toride din ultimii ani ridica o noua provocare pentru fermieri: arsurile solare la grau pot
Randamentul este cel mai important indicator atunci cand vine vorba despre succesul culturii tale. Exista cateva unelte si echipamente care
In prezent, rasa de oi Suffolk este una dintre cele mai apreciate rase de carne din intreaga lume. Aceasta a
Agricultura sustenabila reprezinta deja un concept de interes pentru cei mai multi fermieri. Aceasta forma de agricultura este preferata atat