Din păcate pentru fermierii români, bancherii nu aplică principiile de creștere ale lui Făt Frumos când vine vorba de finanțarea agriculturii românești. Așa se explică de ce creditul agricol a crescut doar de 3,7 ori în 7 ani, iar fermierii se plâng de subfinanțare.

„Constatăm o creştere a creditului destinat agriculturii de 3,7 ori, de la 412,8 milioane de euro în anul 2005, la 1.512,9 milioane de euro în anul 2012, în condiţiile în care totalul creditului în România a crescut de 3,1 ori, de la 17.833,9 milioane de euro, la 54.811,0 milioane de euro. Creşterea nivelului de creditare a agriculturii a continuat şi în anul 2013”, potrivit strategiei elaborate de Comisia Prezidenţiale pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii în România.

Soldul creditelor destinate agriculturii a fost de 11 miliarde lei la sfârşitul lunii aprile 2013, cu 2% peste nivelul din aprilie 2012 (10,8 mld. lei), potrivit datelor BNR.

Fermierii români primesc un sprijin mai mic din partea bancherilor, comparativ cu competitorii lor din alte state europene sau din Statele Unite. Astfel, dacă în România se înregistrează un credit bancar mediu de 110 euro/ha SAU, în Germania se utilizează 2126 euro/ha SAU, în Franţa 1698 euro/ha SAU iar în Ungaria 255 euro/ha SAU.

Costul creditului bancar

În plus, costul creditului bancar suportat de agricultorii români este mai mare decât cel plătit de competitorii lor europeni, spre exemplu.

„Pe lângă dezavantajele ce decurg din nivelul redus de creditare al agriculturii, un aspect la fel de nefavorabil pentru fermele româneşti este determinat de costul creditului bancar în lei, care este mult mai mare în România decât în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene. Dobânda solicitată de bănci, la care se adiţionează diferite costuri suplimentare (în principal de natura comisioanelor), induce un cost real al creditului bancar în lei triplu faţă de costul surselor de finanţare din celelalte ţări dezvoltate ale UE”, se precizează în raportul Comisiei Prezidențiale.

Pentru creditele în valută, beneficiarul creditului suportă în România un cost dublu faţă de beneficiarul aceluiaşi tip de credit în alte ţări membre ale Uniunii Europene, plătind, de fapt, componente de cost supraevaluate.

„Menţionăm, în acest sens, cota riscului de ţară de aproximativ 3,5%, ataşată EURIBOR-lui pentru sursele atrase de băncile din România de pe piaţa financiară externă, la care se adaugă circa 2% rata de risc intern precum şi procentul de acoperire a cheltuielilor de administrare stabilite de bănci, inclusiv marja de profit a acestora (în jurul unei cote de 4%). Riscul de schimb valutar, ataşat creditelor în valută pentru agricultorii neangrenaţi în operaţiuni de export, este o altă cauză generatoare de costuri suplimentare”, se subliniază în documentul citat.

Creditul comercial e salvarea

Nivelul scăzut de creditare bancară directă a agriculturii a făcut posibilă proliferarea creditului commercial, adică a creditului furnizor, ca alternativă de finanţare agreată „de nevoie” atât de beneficiarii fermieri, cât şi de furnizorii de input-uri. Creditul comercial, spre deosebire de cel bancar, are cel puţin două caracteristici mai convenabile pentru fermieri:

  • este mai operativ, ceea ce îl face atractiv pentru beneficiari (fermieri);
  • deşi mult mai scump comparativ cu creditul bancar, deoarece riscurile creditării sunt preluate de către furnizori, fapt ce solicită recuperarea costurilor de la agricultori, este acceptat de fermieri datorită facilităţilor de rambursare la recoltarea producţiei sau vânzarea recoltei. Avem în vedere că, la origine, creditul comercial este acoperit indirect tot de un credit bancar, dar preluat de furnizorul de input-uri, care îşi recuperează costul suplimentar al acestui credit, de regulă, prin preţul de vânzare al produselor oferite fermierilor. Din calculaţiile făcute, având în vedere ofertele furnizorilor de input-uri pentru agricultură, reiese un cost suplimentar de finanţare prin creditul comercial (furnizor), faţă de costul creditului bancar, de 3 până la 20% .

 

Share on Facebook