Fermierul român, discriminat atunci când vine vorba de subvenții, comparativ cu contracandidații săi europeni, abia face față concurenților europeni.
Din punctul de vedere al performanţelor agricole şi al dezvoltării rurale, stadiul actual real al agriculturii româneşti este similar cu stadiul în care se afla agricultura ţărilor UE-6 în anii 1965–1970, se arată în strategia elaborată de Comisia Prezidenţială pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii în România.
- valoarea producţiei primare la hectar obţinută de fermierii români (circa 800–900 euro/hectare) este de 2–2,5 ori mai mică comparativ cu cea obţinută (ca medie europeană) de colegii lor din UE (1800–2000 euro/hectare);
- consumul intermediar, ca expresie a nivelului de susţinere financiară a tehnologiilor de producţie, a structurii şi a gradului de intensivizare a producţiei agricole, cu impact direct asupra randamentelor la nivelul statelor membre ale UE, înregistrează diferenţe încă mari de la o ţară la alta. Astfel, România înregistrează un consum intermediar de 715 euro/hectare, comparativ cu Olanda – 8369 euro/hectare, Belgia – 3987 euro/hectare, Danemarca – 2843 euro/hectare;
- valoarea adăugată brută în agricultura românească se află la jumătatea celei din UE-15, fapt care conduce la obţinerea unei producţii agricole finale de circa 1400–1500 euro/hectare în România, faţă de 2400–2600 euro/hectare în UE-15;
- autoconsumul alimentar în fermele de subzistenţă ale României reprezintă 90–92% din producţia acestor ferme iar în cazul fermelor de semisubzistenţă este de 50–52% (faţă de numai 10–12% în UE-15), această stare având drept consecinţă o valoare a producţiei agricole comerciale de 400–420 euro/hectare în România, de patru ori mai mică comparativ cu UE-15;
- randamentele agricole (producţiile medii) la cereale obţinute în fermele româneşti în perioada 1990–2009, de 2770 kg/hectare, se află la nivelul producţiilor realizate de fermierii din UE-6 în deceniul 6 al secolului trecut;
- dotarea unui agricultor din exploataţiile agricole româneşti, comparativ cu dotarea unui agricultor din UE 15, este de circa 25–26 de ori mai mică (9000–9200 euro imobilizări corporale în UE; 350 euro în România);
- creditele bancare acordate în exploataţiile agricole europene sunt de 15–16 ori mai mari comparativ cu cele acordate exploataţiilor agricole româneşti (1700–2000 euro/hectare credite în UE, 110 euro/hectare în România);
- necultivarea unei suprafeţe arabile în medie pe ultimii 10 ani de 1150 mii hectare/an, reprezenta o pierdere medie anuală a producţiei agricole de 1050 milioane euro;
- interzicerea cultivării soiei modificate genetic (MGO), începând cu anul 2007, a cauzat o pierdere anuală a României de peste 330 milioane dolari/an (circa 2 miliarde dolari în perioada 2005–2010), din care circa 150 milioane dolari/an pentru importul de boabe şi şroturi de soia din SUA, Argentina şi Brazilia, provenite numai din culturi MG;
- reabilitarea sistemelor de irigaţii pe circa 30–35% din suprafaţa totală irigată şi funcţionalitatea acestora pe numai 280 000 hectare (9–10%) în medie pe an (în perioada 2000–2009);
- consecinţa non-performanţelor agricole româneşti se concretizează în ponderea extrem de ridicată a cheltuielilor cu alimentele provenite din import (40%, în medie) şi a ponderii importului de alimente în total consum alimentar (20-25%, media ultimilor ani);
- starea slabă a locuirii pentru circa 38% din populaţia rurală datorită ponderii ridicate a locuinţelor (caselor) din materiale nedurabile (40–42%) şi a gradului ridicat de îmbătrânire a acestora (75% din locuinţe au vechimea peste 30–35 de ani);
- alimentarea cu apă a locuinţelor este necorespunzătoare, mai mult de jumătate din populaţia rurală nebeneficiind de alimentare cu apă în sistem public;
- gradul extrem de redus de echipare a teritoriului rural şi a caselor cu gaze naturale, sisteme de încălzire, apă potabilă, canalizare (de circa 5–6 ori mai redus faţă de mediul urban românesc, dar şi acesta aflându-se la un nivel mult mai redus faţă de media UE 15 şi chiar UE-25);
- harta dezvoltării rurale a României este dominată de imense pungi de sărăcie severă, caracteristice subdezvoltării extreme.
Citește Cadrul National Strategic Rural, realizat de Comisia Prezidenţială pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii în România.
