Una dintre cele mai productive cooperative apicole, daca nu chiar singura din Romania, in ceea ce priveste accesarea fondurilor europene, este Cooperativa apicola Prisacarii Hercules, din Mehedia – Herculane, aceasta reusind pana in prezent sa atraga peste 2,6 milioane de euro din bani europeni. Pe langa acest succes, membrii cooperativei promoveaza aproape an de an mierea romaneasca si in cadrul targurilor agricole internationale precum „Saptamana verde” (Grune Woche), de la Berlin.
„De sase ani am infiintat aceasta cooperativa apicola, iar in prezent avem 140 de proiecte implementate, fondurile europene atrase ridicandu-se la circa 2,6 milioane de euro. Chiar si acum, membrii cooperativei au in derulare 13 proiecte pe submasura 6.3 si 7 proiecte pe 6.1. Fiecare apicultor are posibilitatea sa cumpere ce doreste, conform planului de afaceri pe care il realizeaza, de la utilaje, pana la un laborator de extractie, o masina de imbuteliat miere, o remorca sau chiar si un tractor”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Ion Barbut, presedintele cooperativei Prisacarii – Hercules, care se ocupa de cresterea albinelor de mai bine de 43 ani.
Pe langa succesul pe plan intern, Cooperativa apicola Prisacarii Hercules participa, de cinci ani la rand, la targul international „Saptamana verde” (Grune Woche), de la Berlin, promovand mierea romaneasca.
„Vanzarea mierii la Berlin e sub pretul Romaniei, o spun sincer, dar cu toate acestea suntem bucurosi ca reusim sa facem promovare. Acolo se degusta zilnic circa 3-4 borcane, din fiecare sortiment. Din 10 vizitatori la stand care degusta, 7 cumpara. Toti sunt incantati de produsele noastre romanesti.
Chiar daca au fost sprijiniti in fiecare an sa ajunga la „Saptamana verde”, reprezentantii cooperativei Prisacarii Hercules au avut la editia din 2016 o surpriza mai putin placuta, dupa ce prezenta producatorilor romani nu a mai fost sponsorizata de Ministerul Agriculturii, din cauza unei investigatii derulate de Curtea de Conturi cu privire la evenimentul din 2015, prin care se solicita recuperarea banilor de la functionarii din minister. Astfel, cele 10 zile de participare la Grune Woche i-a costat pe exponzati 1.000 de euro, fara a mai pune la socoteala costurile pentru cazare si transport.
Ion Barbut afirma de asemenea ca asocierea apicultorilor este deosebit de importanta atat in negocierile cu institutiile statului, precum si cu alte companii. „Si apicultorii nostri, la inceput, au fost reticenti, insa cand au observat ca putem accesa mult mai usor fonduri europene, iar valorificarea se face si ea la preturi mai bune, au devenit multi mai receptivi”, ne-a mai spus presedintele cooperativei Prisacarii – Hercules. Pentru activitatea sa apicola, Ion Barbut a fost distins trei ani la rand cu premiul „Cea mai buna miere”, acordat de Ministerul Agriculturii.
Intrebat cum a fost acest an din punct de vedere apicol, Ion Barbut este de parere ca la anul numarul de familii de albine se va reduce la jumatate. „A fost un an foarte greu, cred ca in primavara anului viitor vom iesi cu septelul de albine injumatatit. Am cerut sprijin si la Ministerul Agriculturii, dar sa vedem daca vom mai primi vreun sprijin. Productiile au fost mici in toata tara. Uneori noi nu am putut extrage mai mult de 15% din miere, pentru ca nu mai avem miere sa lasam pentru albine in iarna”, ne-a mai spus Ion Barbut.
Cu 125 de membri, cooperativa apicola Prisacarii – Hercules are o productie anuala de circa 85 de tone de miere, realizata cu ajutorul celor 14.200 de stupi inregistrati la ANARZ.