Napolact generează 60% din vânzările FrieslandCampina, compania încheind anul 2014 cu o creştere de 10% a vânzărilor atât în volum, cât şi ca valoare, şi estimează menţinerea trendului ascendent şi anul viitor.

„Anul acesta vânzările Napolact au fost cele mai mari din istoria brandului, cu 15% peste anul trecut şi cu 10% peste anul de boom 2008. Napolact reprezintă peste 60% din vânzările totale. Per total anul acesta este mai bun decât anul trecut, nu ştim exact cu cât vom încheia pentru că mai sunt patru-cinci săptămâni, dar estimarea este o creştere de 10% în volum, iar în valoare cred că este aceeaşi cifră. Produsele cu cele mai bune performanţe în acest an au fost sana, kefir, lapte bătut şi lapte. Telemeaua a crescut foarte mult, cu două cifre, iar vânzările de iaurt au fost stabile”, a declarat pentru MEDIAFAX Jan Willem Kivits, directorul general FrieslandCampina. Managerul general al FrieslandCampina anticipează că trendul de creştere va continua şi anul viitor, în condițiile în care compania se va concentra pe dezvoltarea și pomovarea categoriilor băuturi (sana, kefir, lapte bătut), brânză şi iaurturi.

Grupul olandez FrieslandCampina este prezent în România prin trei companii: Napolact, Friesland Campina România şi Industrializarea Laptelui Mureş. Compania îşi derulează activitatea în două fabrici, în localităţile Baciu (Cluj) şi Târgu-Mureş (Mureş), după ce săptămâna aceasta va finaliza relocarea producţiei de brânzeturi de la Carei la Baciu.

Investiţiile în echipamente şi optimizarea proceselor la fabrica din Cluj s-au ridicat la 600-700.000 euro. În fabrica din Carei lucrau circa 130 de angajaţi, doar câţiva dintre ei, care deţineau poziţii cheie, fiind transferaţi la Cluj. Angajaţii de la Carei vor primi sprijinul companiei în conformitate cu contractul colectiv de muncă.

De asemenea, FrieslandCampina a închiriat Fabrica de brânzeturi de la Țaga asocierii formate din AgroTransilvania Cluster și Cooperativa Agricolă Someș Arieș. Acordul prevede producția Brânzei de Năsal, sub brandul Napolact, dar și a altor tipuri de brânzeturi, sub brandurile proprii ale AgroTransilvania Cluster.

Share on Facebook