Sfaturi utile care te vor ajuta sa gestionezi o afacere cu produse bio

Facebook
Twitter

In conditiile in care cererea pentru produse bio este tot mai ridicata, foarte multi fermieri romani decid sa se reprofileze si sa-si infiinteze o afacere cu produse bio. Pe langa produsele agricole conventionale, alimentele bio ocupa un segment special al pietii si au o clientela dedicata, care va fi mereu interesata sa le achizitioneze.

Chiar daca posibilitatile de valorificare sunt mai mari iar pretul produselor va fi mai ridicat, inceperea unei astfel de afaceri necesita o pregatire temeinica si urmarea anumitor proceduri standard, care sa confere produselor noastre statutul de „produs bio”.

Totusi, chiar daca respectam toate aceste principii si facem eforturi pentru a obtine produse de cea mai buna calitate, succesul nu este garantat. Exista foarte multi fermieri care au excelat la capitolul „calitate a produselor”, insa afacerea lor nu a dat roade, deoarece nu au reusit sa o administreze corespunzator.

Pentru a reusi in economia turbulenta de astazi, atat calitatea produselor cat si stilul de management al companiei trebuie sa exceleze, iar toate deciziile luate in interiorul firmei noastre trebuie sa aiba un fundament solid. Iata care sunt aspectele de care orice bun administrator al unei companii de produse bio ar trebui sa tina cont.

1) Gestionarea eficienta a stocurilor

Foarte multi producatori de alimente bio considera ca lipsa unei piete de desfacere stabila spre care sa-si vanda produsele le aduce cele mai mari pierderi. Pentru un producator primar, acest inconvenient este accentuat, deoarece stocurile nu pot fi planificate (cum se intampla in retail), iar fermierul in cauza va trebui sa aiba un cumparator pentru produsele sale la scurt timp dupa recoltare.

De aceea, este imperios necesar sa identificam potentialele oportunitati de vanzare inca dinaintea recoltarii, pentru a ne asigura ca atunci cand culegem roadele muncii noastre, vom avea si unde o vinde. In cazul in care nu avem o exploatatie de mari dimensiuni, putem incerca sa ne vindem produsele bio catre: restaurante, aprozare, florarii, sau chiar comercializarea „en-detail” a produselor (deschiderea unui mic magazin).

2) Gestionarea capitalului

La fel ca in orice afacere, capitalul este factorul care ne permite sa gestionam intreaga afacere cu succes, sa intreprindem toate operatiunile necesare la timp si sa acoperim orice investitie neprevazuta atunci cand situatia o cere.

Totusi, in cele mai multe cazuri nu avem control asupra fluxului de numerar, iar acest lucru ne pune in situatia in care nu putem onora la timp anumite plati catre creditori. Pentru a evita astfel de situatii, este extrem de important sa stabilim conditii clare de livrare si plata atunci cand ne comercializam productia dar si sa identificam situatiile care ne-ar putea ingradi accesul la capital. Dificultatea unei compani de a-si achita datoriile este un factor generator al insolventei, si de aceea este important sa ne gestionam intreg capitalul cu atentie. Mai multe detalii despre intrare in insolventa dar si despre auditul financiar si importanta sa putem gasi pe acest site.

3) Investitii atent planificate

Extinderea afacerii noastre si dotarea acesteia cu diverse facilitati este mereu o idee buna, care se va reflecta in profiturile obtinute pe termen lung. Totusi, pentru un investitor aflat in primii ani de activitate, investiile trebuie intreprinse gradual, in functie de potentialul afacerii dar si de veniturile obtinute.

Extinderea brusca a activitatii sau intreprinderea de investitii in elemente care nu au legatura directa cu afacerea noastra ne poate lasa rapid fara capital si mai mult, ne poate genera costuri suplimentare. De aceea, este important ca toate investitiile sa se bazeze pe o estimare realista a cererii din piata si sa se efectueze cu fonduri de care dispunem sau pe care avem certitudinea ca le putem rambursa la timp (in cazul creditelor bancare, creditelor agricole, etc.).

4) Capacitatea de a anticipa miscarile din piata

Dupa cum mentionam anterior, economia actuala este una extrem de turbulenta, cu schimbari majore ce apar la ordinea zilei. Pentru a ne asigura ca afacerea noastra va prospera pe termen lung si ca vom reusi sa ramanem profitabili pentru o perioada indelungata, va trebui sa invatam cum sa analizam aspecte precum volatilitatea pietei sau cererea si oferta.

Daca reusim sa anticipam miscarile din piata intr-o oarecare masura, vom fi capabili sa ne ajustam capacitatea de productie pentru a nu genera costuri inutile, sa intelegem care produse sunt cele mai profitabile si cum sa ne surclasam competitia.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE