Românii au câștigat 110 lei în plus la salariu în decembrie

Facebook
Twitter

În luna decembrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2430 lei, cu 6,7% mai mare decât în luna noiembrie 2013.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.760 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 110 lei (6,7%), potrivit datelor publicate azi de Institutul Național de Statistică (INS).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (4515 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (940 lei).

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum        

Indicele câştigului salarial real pentru luna decembrie 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 106,3%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 132,6%, cu 7,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2013.

Decembrie 2013 comparativ cu noiembrie 2013

În luna decembrie 2013, în majoritatea activităţilor din sectorul economic  nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat creşteri faţă de luna noiembrie 2013 ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv pentru sărbători, sfârşitul de an şi pentru performanţe), sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) sau a realizării de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 26,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
  • între 21,0% şi 23,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice;
  • între 18,0% şi 19,5% în transporturi pe apă, telecomunicaţii, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie;
  • între 15,0% şi 18,0% în industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor din tutun;
  • între 13,0% şi 15,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea băuturilor, colectarea şi epurarea apelor uzate.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale ori de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (-3,0%), respectiv tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,5%).

În sectorul bugetar  s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie în sănătate şi asistenţă socială (1,8%), respectiv în administraţia publică (1,1%) ca urmare a acordării de prime ocazionale ori sume din alte fonduri.

În învăţământ câştigul salarial mediu net a înregistrat o scădere (-3,7%), fiind influenţat de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare.

Decembrie 2013 comparativ cu decembrie 2012

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 102,1%.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE