Fermierii germani cer guvernului federal ca muncitorii sezonieri, printre care și mii de români, să nu beneficieze de salariul minim, o măsură care ar urma să intre în vigoare în 2015.
În 2011, peste 320.000 de muncitori sezonieri, dintre care 140.000 de români şi de 135.000 polonezi, lucrau în agricultura germană, potrivit datelor publicate de Federaţia fermierilor germani (DBV), citate de AFP. Muncitorii sezonieri reprezintă aproape o treime din mâna de lucru totală din sectorul agricol german, care oferă posturi pentru 1,1 milioane de persoane. Sezonierii sunt angajaţi în special la recoltarea legumelor şi fructelor.
„În ceea ce îi priveşte pe muncitorii sezonieri va trebui să mai vorbim. Majoritatea lor nu au domiciliul principal în Germania şi nu sunt aici decât pentru două-trei luni”, a declarat preşedintele federaţiei fermierilor germane, Joachim Rukwied. În opinia sa, sezonierilor care lucrează în agricultură, deci și românilor, nu li se aplică prevederile salariului minim.
Forțele politice germane au ajuns la un acord care prevede că, de la 1 ianuarie 2015, în Germania, salariul minim generalizat să fie de 8,50 de euro pe oră, în condiţiile în care în prezent acest gen de măsură nu există în statul federal. Acordul nu conține referiri la muncitorii sezonieri. Însă, există o prevedere conform căreia legea privind introducerea salariului minim va fi elaborată „pe baza dialogului între angajatori şi salariaţi din toate sectoarele pentru a ţine cont de problemele posibile, de exemplu în ceea ce priveşte muncitorii sezonieri”.
În schimb, în Franţa, salariul minim se aplică tuturor salariaţilor, inclusiv muncitorilor sezonieri din agricultură.
Anunţul făcut de liderul Federaţiei fermierilor germane se alătură declarațiilor menite să constrângă guvernele europene să ia măsuri care să blocheze accesul românilor pe piața muncii, după 1 ianuarie 2014. În Marea britanie, conservatorii vor ca piața britanică să rămână închisă pentru români și bulgari până în 2018.