Preşedintele ANSVSA, Dumitru Băiculescu, va realiza o vizită de lucru în Palestina, în perioada 26 – 30 aprilie, alături de o delegație de specialiști din domeniu, cu scopul de a sprijini instituţiile de profil din Palestina să atingă cerinţele stabilite ca priorităţi de către Uniunea Europeană, în domeniul sănătăţii animalelor şi în cel al siguranţei alimentelor.
În cadrul acestei deplasări, președintele ANSVSA va avea o întâlnire oficială cu ministrul agriculturii din Palestina, domnul Shawqi al-Aiysa, precum şi întrevederi cu alţi oficiali din această ţară.
Această vizită face parte dintr-un proiect finanţat de Ministerul Afacerilor Externe din România care vizează statele regiunii MENA, respectiv Egipt, Tunisia şi Palestina şi urmăreşte consolidarea relaţiilor cu aceste state, în vederea identificării posibilităţilor de colaborare şi a dezvoltării relaţiilor comerciale.
ANSVSA a inclus în această deplasare și o delegație a Republicii Moldova, oficialii români dorind astfel să ofere țării vecine oportunitatea de a purta discuţii cu partea palestiniană şi să pună bazele demarării exportului de legume şi fructe din Republica Moldova, în Palestina.