Sectorul cărnii de vită continuă să se confrunte cu mari probleme, în contextul eliminării cotelor de lapte și a negocierilor tot mai avansate cu privire la Tratatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), avertizează Copa Cogeca.
„Sectorul cărnii de vită este foarte fragil din punct de vedere structural, iar veniturile sunt foarte mici. Aceasta este o problemă specifică crescătorilor de vite, deoarece această activitate este singura lor sursă de venit. Situația s-a înrăutățit după ce UE a pierdut principală piață pentru exporturile de carne de vită, Rusia. De aceea, este crucial ca UE să găsească noi piețe”, a declarat Jean Pierre Fleury, reprezentantul Copa Cogeca.
Acesta a adăugat că producătorii de carne de vită se confruntă și cu o stagnare a consumului, iar piața comunitară ar putea fi destabilizată ca urmare a fluctuațiilor ce vor apărea după eliminarea cotelor de lapte, deoarece o parte din efectivele din fermele de lapte ar putea fi sacrificate, din cauza scăderii vânzărilor de lapte.
„Orice importuri în UE, ca urmare a rezultatelor negocierilor privind acordul comercial cu SUA vor determina noi stocuri pe piața internă și vor amenința producția internă de carne de vită. Toate acestea vor avea un impact major asupra zonelor rurale, unde nu există alte oportunități în ceea ce privește locurile de muncă”, a subliniat Jean Pierre Fleury.
Uniunea Europeană și Statele Unite negociază încheierea unui acord comercial, Tratatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), prin care cele două piețe vor fi practic unificate. Producătorii români se tem că, din nou, România va fi prinsă pe picior greșit și că nu se vor lua măsuri de protejare a economiei naționale.