Astazi, la sediul Autoritǎtii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, a avut loc o intalnire intre reprezentantii Colegiului Medicilor Veterinari din Romania si cei ai conducerii institutiei, pentru a discuta revendicarile protestatarilor.
In urma discutiilor purtate, s-a stabilit ca toate aspectele semnalate vor fi analizate si, in acest sens, dialogul pentru solutionarea acestora va fi continuat, in perioada imediat urmatoare, prin intalniri intre reprezentantii celor doua entitati, atat la nivel central, cat si la nivel local.
Revendicarile formulate de participantii la acest protest privind efectuarea inspectiilor in exploatatiile nonprofesionale pentru verificarea statusului de sǎnǎtate al animalelor si a vaccinǎrii antirabice a carnasierelor domestice au fost clarificate, avand in vedere ca inspectiile in exploatatii au fost demarate in data de 22 octombrie (in conformitate cu precizǎrile primite din partea Comisiei Europene), iar vaccinare antirabicǎ a fost demaratǎ incepand cu 1 octombrie.
Referitor la Ordonanta de urgenta nr. 70/2017 privind modificarea si completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea si exercitarea profesiunii de medic veterinar trebuie precizat ca, in conformitate cu prevederile acestui act normativ: „ Proprietarii ori detinatorii de animale pot detine si administra numai acele produse medicinale veterinare care sunt dobandite legal, fie prin achizitie pe baza de prescriptie, fie prin achizitie fara prescriptie, dupa caz, sub supravegherea medicului veterinar”. Rezulta ca, medicul veterinar de libera practica – atestat de Colegiul Medicilor Veterinari, este singurul specialist care, in continuare, are drepturi exclusive in actul medical veterinar, respectiv: examinarea animalelor, stabilirea diagnosticului, prescrierea tratamentului necesar, efectuarea tratamentului sau supravegherea efectuarii tratamentului.
Cu prilejul aceste intalniri, reprezentantii Colegiului Medicilor Veterinari din Romania au pus in discutie si un proiect legislativ, care sǎ fie inaintat si dezbǎtut in Comisiile de specialitate ale Camerei Deputatilor si care prevede acordarea unei sume compensatorii in valoare de 5.000 lei/lunǎ per concesiune reprezentand suplimentarea plǎtii manoperelor consecutive realizǎrii programului strategic.
La nivelul ANSVSA se analizeaza si alte variante fezabile de modificare legislativa pentru eficientizarea activitatii sanitare veterinare, pe langa cea propusa de Colegiul Medicilor Veterinari din Romania, care ar presupune suplimentarea fondurilor alocate institutiei cu suma de de 170.760 mii lei.
Conducerea ANSVSA a dat asigurari ca va examina si posibilitatea de uniformizare a tarifelor stabilite prin contractul de concesiune, cu cele prevazute prin contractul de prestari servicii.
ANSVSA reitereaza, si pe aceasta cale, disponibilitatea pentru colaborare si dialog constructiv pentru identificarea celor mai bune solutii, din punct de vedere tehnic si legislativ.
Prin toate actiunile pe care le desfasoara, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor urmareste sa identifice, evalueze si sa diminueze toate riscurile asociate lantului alimentar, cu scopul de a proteja sanatatea publica si siguranta alimentelor de origine animala si nonanimala, respectand deopotriva profesia de medic veterinar si operatorii economici care activeaza in sectoarele alimentar si agroalimentar.