Sub aspect termic, perioada se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării, chiar caniculară în primele zile ale intervalului.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 14…29°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…7°C, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura maximă a aerului va oscila între 18…37°C, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura minimă a aerului se va încadra între 10…22°C, la scara întregii ţării.
Se prognozează ploi cu caracter de aversă, dar şi torenţial, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, izolat cu aspect de vijelie. Totodată, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.
Caracteristici agrometeorologice pentru perioada 13 – 19 Iunie 2015
Conţinutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Moldova, Crişana, Banat, pe suprafeţe extinse din Dobrogea, Muntenia, Transilvania, estul Olteniei.
În Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei, nordul şi local în centrul Transilvaniei, sud-estul şi izolat în nordul Munteniei, local în sudul Dobrogei, rezerva de umiditate din sol se va încadra în limite satisfăcătoare.
În cultura de porumb, conţinutul de umiditate pe adâncimea de sol 0-50 cm, va înregistra valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică şi extremă, în Moldova, Banat, Crişana, cea mai mare parte a Dobrogei, Munteniei, Transilvaniei, local în estul Olteniei.
Aprovizionarea cu apă a solului se va situa în limite satisfăcătoare, în Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei, nordul şi izolat în centrul Transilvaniei, nord-vestul, sudvestul, sud-estul şi izolat în nordul Munteniei, sud-vestul Dobrogei.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole pentru perioada 13 – 19 Iunie 2015
În condiţiile agrometeorologice menţionate, procesele de creştere şi dezvoltare ale culturilor de câmp şi pomi-viticole vor fi mai intense, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
Totodată, deficitele de apă din sol, asociate cu temperaturile maxime ridicate ale aerului, situate peste pragurile biologice critice de rezistenţă (Tmax. > 30…32°C) ale culturilor prăşitoare vor determina ofilirea temporară a aparatului foliar în orele de amiază, răsucirea şi uscarea parţială a acestuia, precum şi forţări stadiale.
Cerealierele de toamnă (orzul și grâul) îşi vor continua înspicarea (60-100%), înflorirea (20-100%) şi maturitatea în lapte (10-90%), iar la culturile de orz se va semnala maturitatea în ceară (10-50%).
Cultura de rapiță va înregistra formarea și creșterea boabelor în silicve (40-100%), precum și începutul maturității depline (10-30%).
Sub aspect fenologic, floarea-soarelui își va continua fazele de dezvoltare a primei perechi de frunze (50-100%), înfrunzirea (8-18 frunze) şi formarea calatidiului (10-50%).
Porumbul se va afla predominant la formarea frunzei a treia (20-100%) și înfrunzire (7-18 frunze).
Sfecla de zahăr va parcurge înfrunzirea (18-23 frunze) şi îngroşarea axei hipocotile (10-30%).
La cartof se va definitiva răsărirea (90-100%), continuându-se fazele de creștere a lăstarilor laterali şi tuberizare (10-100%) şi începutul îmbobocirii (10-20%). Speciile pomicole vor înregistra creșterea lăstarilor, frunzelor și a rodului, precum și recoltarea la soiurile timpurii de cireș şi vişin aflate la maturitatea tehnologică.
La vița de vie se vor semnala înfrunzirea, creșterea lăstarilor, înflorirea și formarea boabelor, în majoritatea podgoriilor.
Lucrările în câmp (fertilizări, erbicidări, praşile manuale/mecanice, tratamente fitosanitare, recoltare şi depozitare la culturile de toamnă şi pomicole) vor fi sistate temporar în zilele cu precipitaţii.
Recomandări de specialitate pentru perioada 13 – 19 Iunie 2015:
- Lucrări de combatere a buruienilor (erbicidări, prașile manuale și mecanice) la culturile de primăvară;
- Administrarea de tratamente cu insecto-fungicide la culturile de câmp, vii și livezi;
- Aplicarea irigaţiilor pe suprafeţele agricole cu deficite de apă în sol.