Italia si Franta sunt doua dintre cele mai cunoscute tari europene in care se pot gasi trufele, denumite si „diamantele pamantului” datorita valorii lor de comercializare. Pentru a promova si mai mult pretioasele ciuperci in randul localnicilor, o comunitate din Italia a accesat fonduri europene nerambursabile pentru infiintarea unui festival dedicat trufelor, proiectul ridicandu-se la o valoare totala de 87.000 de euro.

Astfel, comunitatea Fabro din regiunea Umbria a implementat in perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2009 proiectul Cresterea valorii adaugate a produselor forestiere traditionale – „Expozitia Nationala a trufelor”, accesat prin Masura 313 – „Incurajarea activitatilor turistice”, reusind astfel sa atraga fonduri nerambursabile in valoare de 43.307 euro, informeaza Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala.

Trufele sunt ciuperci comestibile care cresc pe langa radacinile unor specii de arbori in zone forestiere specifice si sunt foarte greu de gasit.

Prin urmare, acestea raman unul dintre cele mai scumpe produse din mediul rural, pretul putand sa ajunga pana la 1 000 de euro/kilogram sau mai mult, in functie de piata si de tipul de trufe. Comunitatea Fabro, din Umbria, este renumita pentru trufele albe care cresc in microclimatul specific zonelor impadurite din nordul si centrul Italiei.

Produsele forestiere traditionale, cum ar fi ciupercile si fructele de padure, sunt populare in Italia. Obiectivul acestui proiect a fost de a adauga valoare produselor colectate de comunitatea din regiunea Umbria, prin conectarea acestora la turism, gastronomie, patrimoniu cultural si artizanat local, printr-un festival anual al trufelor: „Expozitia Nationala a trufelor”.

Toate activitatile proiectului s-au concentrat pe crearea si organizarea primilor doi ani ai festivalului, pana in 2010 acesta devenind un eveniment anual constant.

Festivalul trufelor a avut un succes imens, aproximativ 50 de mici producatori de alimente beneficiind de posibilitatea de a-si comercializa produsele cu acest prilej. Numarul de vizitatori a crescut datorita unicitatii evenimentului si gamei complete de activitati organizate. Institutiile locale, scolile si GAL au avut posibilitatea de a promova participarea lor in activitatea comunitatii locale, in timp ce multi turisti au achizitionat bilete pentru excursiile organizate in mediul rural, unde se puteau intalni cu
fermierii locali si, in acelasi timp, se puteau bucura de peisajul traditional.

O plantatie de trufe are potential de a sprijini diversificarea economiei rurale, chiar si in cazul in care silvicultura traditionala inregistreaza un regres.

Cu toate acestea, un astfel de proiect necesita o abordare integrata, prin corelarea unicitatii produselor locale cu o celebrare a istoriei locale, peisajului, culturii si deliciilor gastronomice.

Share on Facebook