Agricultorii romani au posibilitatea sa depuna proiecte cu finantare europeana, pentru ferme mici, pana la jumatatea acestei luni. Ministerul Agriculturii a prelungit pana la 15 decembrie 2016 licitatia de proiecte pentru Submasura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, fondurile totale disponibile ajungand pana la 80 de milioane de euro, potrivit AFIR.

Cei care doresc sa acceseze asemenea fonduri europene trebuie in primul rand sa faca parte din categoria solicitantiilor eligibili, conform Ghidului solicitantului.

Solicitantii (reprezentantii legali) eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin aceasta submasura trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii obligatorii:

  • – sa fie fermieri care au drept de proprietate si/sau drept de folosinta pentru o exploatatie agricola care intra in categoria de ferma mica cu exceptia persoanelor fizice neautorizate.
  • – sa fie persoane juridice romane;
  • – sa actioneze in nume propriu;
  • – sa aiba varsta de cel putin 18 ani impliniti la data depunerii Cererii de Finantare;
  • – sa aiba invatamantul minim de 8 ani (clase);
  • – sa se incadreze intr-una din formele de organizare de mai jos la data depunerii Cererii de Finantare, indiferent de data infiintarii formei respective de organizare: persoana fizica inregistrata si autorizata sau societate cu raspundere limitata cu asociat unic/majoritar (majoritate absoluta 50%+1).
  • – sa respecte incadrarea in categoria de microintreprinderi sau intreprinderi mici, indiferent de forma de organizare economica;
  • – sa nu creeze conditii pentru a obtine in mod necuvenit un avantaj, in sensul prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, in orice etapa de derulare a proiectului.

Se vor verifica, incepand cu momentul inregistrarii solicitantului, istoricul si continuitatea activitatii microintreprinderii/ intreprinderii mici pentru a se evita faramitarea exploatatiilor, in vederea accesarii fondurilor FEADR, prin prezentarea de catre acesta a documentelor solicitate de AFIR.

Exploatatia agricola trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii obligatorii:

– are o dimensiune economica cuprinsa intre 8.000 – 11.999 € S.O.
– este inregistrata ca microintreprindere/ intreprindere mica;
– este inregistrata de solicitant, in nume propriu sau sub forma de organizare eligibila pentru accesarea sprijinului cu cel putin 24 de luni inainte de solicitarea sprijinului prin intermediul submasurii 6.3, in Registrul Unic de Identificare
– APIA si/ sau in Registrul National al Exploatatiilor
– ANSVSA, precum si la Primarie in Registrul Agricol.

In cadrul unei familii doar unul dintre membri poate beneficia de sprijin, indiferent de forma de organizare a membrilor familiei, aferenta accesarii submasurii 6.3 (PFA, II, IF, SRL).

Contractele care confera dreptul de folosinta asupra terenurilor agricole trebuie sa fie incheiate in numele solicitantului si sa fie valabile la momentul depunerii Cererii de Finantare.

Contractele care confera dreptul de folosinta asupra cladirilor trebuie incheiate pentru o perioada de cel putin 10 ani incepand cu anul depunerii Cererii de Finantare, iar in cazul infiintarii si/sau reconversiei plantatiilor pomicole precum si infiintarii plantatiilor viticole pentru o perioada de minimum 15 ani incepand cu anul depunerii Cererii de Finantare. (Exceptie: pepinierele, culturile de capsun, zmeur, mur, coacaz si agris unde perioada minima este de 10 ani).

Pe perioada de implementare si monitorizare a proiectului, solicitantul trebuie sa mentina cel putin incadrarea in dimensiunea SO a exploatatiei agricole, fara a reduce dimensiunea SO sub limita care defineste marimea exploatatiei pentru care proiectul este selectat si aprobat.

O exploatatie agricola nu poate primi sprijin decat o singura data in cadrul submasurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, din PNDR 2014-2020, in sensul ca exploatatia nu poate fi transferata intre 2 sau mai multi fermieri, beneficiari ai sprijinului prin aceasta submasura.

Share on Facebook