Dezvoltarea fermelor mici este unul dintre obiectivele majore ale noului Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020, fondurile europene dedicate acestor investitii ridicandu-se la peste 150 de milioane de euro.

Cei care doresc sa depuna proiecte in cadrul Submasurii 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este important sa stie ca acestea sunt selectate pe baza mai multor criterii, inclusiv a sectorului agricol de activitate.

Potrivit variantei consultative a Ghidului Solicitantului pentru Submasura 6.3, publicat pe site-ul AFIR, proiectele care vizeaza legumicultura de exemplu primesc mai multe puncte (15p) in cadrul selectiei decat fermele care vizeaza producerea de samanta/material saditor (inclusiv pentru pepiniere pomicole si viticole) – 12p. De asemenea, proiectele pe pomicultura primesc in cadrul Submasura 6.3 doar 10 puncte.

In ceea ce priveste sectorul zootehnic, investitiile prioritizate sunt cele care se bazeaza pe cresterea bovinelor (15 puncte), apicultura (12 puncte), precum si ovine si caprine (10 puncte).

Totodata, un alt principiu pe baza caruia sunt selectate proiectele in cadrul Submasurii 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este si potentialului agricol al zonei care vizeaza zonele cu potential determinate in baza studiilor de specialitate. Astfel, proectele care urmeaza sa fie implementate in zone cu potential ridicat vor primi 30 puncte, iar cele din zonele cu potential mediu 25 de puncte.

Fiind o masura dedicata exploatatiilor mici, AFIR prioritizeaza fermele de familie conform definitiei din OUG nr. 43/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, care se incadreaza in dimensiunea fermei mici (8.000 – 11.999 € SO). Proiectele care se incadreaza in acest principiu vor primi 30 puncte.

Nu in ultimul rand, nivelul de calificare in domeniul agricol al solicitantului va poate ajuta si el sa accesati mai usor fonduri europene. Astfel, daca solicitantul a absolvit cu diploma de studii superioare in domeniul agricol , agro-alimentar, veterinar sau economie agrara proiectul respectiv ca primi 20 puncte. In cazul in care solicitantul a absolvit studii postliceale si/sau liceale in domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrara se vor acorda 15 puncte.

De asemenea si anumite cursuri de calificare din domeniul agricol pot fi rasplatite cu 10 puncte in cadrul selectiei proiectelor cu fonduri europene pe masura 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Pentru intrega perioada de programare 2014 – 2020 Romania beneficiaza de o alocare financiara totala de 9,47 miliarde de euro. De asemenea, alocarea bugetara totala a Masurilor implementate la nivelul AFIR se ridica la 4,87 miliarde de euro.

In perioada 25 martie 2015 (cand a fost deschisa prima sesiune de primire a proiectelor prin PNDR 2020) si pana la 18 decembrie 2015, AFIR a primit 7.697 de cereri de finantare. Valoarea totala a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a fost de peste 1,55 miliarde de euro, potrivit AFIR.

Share on Facebook