Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va simplifica structura Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, prin reducerea numărului de măsuri de la 24, câte sunt în actualul PNDR, la 13 măsuri mult simplificate şi va introduce preţuri de referinţă pentru achiziţiile făcute de autorităţile locale sau de societăţile comerciale.
Șeful MADR, Daniel Constantin, spune că cele două modificări vor veni în sprijinul primarilor.
„Sunt două direcţii principale în viitorul PNDR 2014 – 2020. În primul rând, numărul de măsuri va fi redus de la 24 la doar 13. A doua noutate majoră este legată de simplificarea procedurilor şi cea mai importantă se referă la existenţa preţurilor de referinţă. Acestea ne scutesc de anumite probleme cum sunt cele semnalate zilele trecute de Curtea Europeană de Audit. Ei semnalează probleme în achiziţii la autorităţile locale sau la beneficiari societăţi comerciale, pentru că ele sunt obligate să treacă prin OUG 34/2006, administrând fonduri europene asimilate fondurilor publice. De aici, apar şi foarte multe probleme. Nu sunt specialişti la nivel de comună ca să deruleze achiziţii publice, însă, dacă vor avea o listă a preţurilor de referinţă, atunci lucrurile se simplifică pentru că fac achiziţia în mod direct fără să treacă prin OUG 34”, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
Cea mai importantă măsură din noul PNDR 2014 – 2020 vizează ”Investiţii în active fizice” şi are prevăzută o sumă de 1,932 miliarde de euro, cu trei submăsuri, respectiv modernizarea fermelor, procesare şi infrastructură, cea mai mare sumă – 1,025 miliarde euro – fiind orientată către modernizarea fermelor.
„Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor” are prevăzută o sumă de 1,032 miliarde de euro în noul PNDR, circa 619 milioane de euro vor merge către „Instalarea tinerilor fermieri” şi 412,8 milioane euro pentru „Start up şi dezvoltarea de microîntreprinderi”.
„Vom avea o alocare substanţială pentru tinerii fermieri în următorii şapte ani. Dacă în perioada 2007- 2013 am avut 269 milioane de euro, acum va creşte la 619 milioane de euro. Rămâne să stabilim în câteva zile care va fi alocarea pe tânărul fermier care se instalează în mediul rural. Avem posibilitatea să creştem de la 40.000 de euro până la 70.000 de euro, dar sigur că nu vom creşte pentru că intenţia noastră este să venim cu o alocare astfel încât să beneficieze cât mai mulţi fermieri. Probabil că va fi între 50.000 şi 60.000 de euro”, a spus Daniel Constantin.
O altă măsură din noul PNDR vizează „Serviciile de bază şi reînnoirea satelor din zonele rurale” cu fonduri de un miliard de euro, iar agricultura ecologică va beneficia de peste 200 de milioane de euro în următorii şapte ani. O altă măsură importantă este cea legată de „Gestionarea riscurilor”, care are alocată o sumă de 397,8 milioane de euro.
PNDR 2014-2020 dispune de o alocare financiară de 8,015 miliarde de euro.