Fermieri, uniți-vă!

Facebook
Twitter

Alianța Ro-Pac și-a prezentat propria variantă de PNDR. De la eveniment au lipsit partenerii de la LAPAR.

Fermierii reuniți în cadrul Alianței Ro-Pac au reușit să stea la aceeași masă luni de zile, pentru a definitiva propriul PNDR. Pe ultima sută de metri, părerile au început să fie tot mai diferite, iar pe 26 septembrie, când Ro-Pac trebuia să prezinte propriul PNDR, partenerii din LAPAR s-au dezis de document.

„La acțiunea de azi a Aliantei RO-PAC 2014-2020, LAPAR nu participă și nici nu este de acord cu varianta propusă de Alianța RO-PAC,  privind PNDR 2014-2020, întrucât lucrarea respectivă are un caracter populist, nereal și care se opune performanței și dezvoltării”, se arată într-un comunicat remis de LAPAR.

Până la un punct, scindarea celor două asociații este lesne de înțeles. Ro-Pac proprune prin PNDR-ul propriu susținerea fermierilor mici și mijlocii, iar LAPAR dorește susținerea marilor exploatații. Ca principal vorbitor la evenimentul Ro-Pac, Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine (FCBR), a încercat să lase portița deschisă negocierilor cu LAPAR, spunând că încă se mai negociază.

Certurile din asociațiile fermierilor nu fac bine, în primul rând, fermierilor. Să ne gândim că, pentru a putea negocia prețuri mai bune cu marii comercianți, fie că vorbim de traderi de cereale sau supermaketuri, cu procesatorii de carne sau lapte, ori că se duc cu jalba-n băț la MADR sau la Bruxelles, agricultorii trebuie să fie uniți pentru a-și susține cauza cu succes. În plus, asociațiile ar trebui să îi susțină pe cei care vor dori să acceseze fonduri europene să își ducă la bun sfârșit planul, așa cum se întâmplă și în alte state europene. Or, scindarea fermierilor îi face vulnerabili în fața autorităților și a procesatorilor și blochează circulația informațiilor.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE