Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va avea un număr mai mic de măsuri comparativ cu cel din perioada 2007-2013. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vorbit, în cadrul târgului INDAGRA 2013, de doar 13 măsuri, față de 24, câte sunt în prezent.
„Este o discuţie în momentul de faţă vizavi de măsurile pe care le implementăm şi cu siguranţă nu vor mai fi 24 de măsuri, ci doar 13 măsuri pe care vrem să le aplicăm în PNDR, cu accent important pe tinerii fermieri, pe agricultura ecologică, pe modernizarea satului românesc şi pe ceea ce înseamnă elementul nou de gestionare a riscurilor din agricultură”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
În noul PNDR 2014-2020, fermierii care dețin suprafețe mai mari vor fi favorizați din punctul de vedere al valorii sprijinului acordat. Măsura are rolul de a stimuli asocierea fermierilor.
„Dacă pe PNDR nu vor fi schimbări fundamentale pe plăţi directe, pe pilonul I, vor fi schimbări importante pentru că, acum, statul membru are posibilitatea să intervină mai mult decât a avut în trecut pentru a personaliza forma de sprijin. Vom încerca să avem pentru cei 860.000 de fermieri care au între 1 şi 5 hectare o plată ceva mai mică, dar prin care să-i stimulăm să se asocieze să meargă către zona se agricultură, dar nu de subzistenţă ci către una care să producă pentru piaţă. Cei care vor avea peste 5 hectare vor beneficia de o plată mai mare”, a arătat Daniel Constantin.
Șeful MADR a dat asigurări că nu vor mai fi întârzieri, ca în anii trecuți, și că fermierii vor putea depune primele proiecte din 2014.
„Ne aflăm în plin proces de elaborare al noului PNDR şi sperăm ca România să recupereze din paşii pierduţi şi să intrăm în grupul ţărilor care vor fi printre primele care depun noul program. Acum intervine partea cea mai grea, ca fiecare stat membru să implementeze măsurile pe care le consideră utile pentru fermierii din ţara lor. Vrem să definitivăm în această perioadă toate aceste măsuri agreate cu fermierii şi să le implementăm din 2014”, a explicat Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii a vizitat târgul de agricultură INDAGRA, alături de premierul Victor Ponta.