Comisia Europeana a publicat recent cel de-al doilea raport privind functionarea asa-numitului „Pachet privind laptele”, care este o serie de masuri lansate in 2012 pentru a consolida pozitia producatorilor europeni de lactate in cadrul lantului de aprovizionare, se arata intr-un comunicat al Comisie Europene.

Raportul arata ca, dupa trei ani de punere in aplicare, fermierii europeni folosesc din ce in ce mai mult instrumentele oferite de pachetul privind laptele, precum negocierile colective de clauze contractuale prin intermediul organizatiilor de producatori sau utilizarea contractelor scrise. Masura care permite negocierea colectiva este conceputa astfel incat sa consolideze puterea de negociere a producatorilor de lapte, in timp ce contractele scrise ofera fermierilor transparenta sporita si o mai buna trasabilitate.

Initial, raportul trebuia sa fie publicat in 2018, dar, avand in vedere dificultatile persistente din sectorul produselor lactate, comisarul UE pentru agricultura, domnul Phil Hogan, a decis sa devanseze publicarea raportului, astfel incat sa fie publicat la sfarsitul anului 2016. Acest angajament a facut parte din seria de pachete de solidaritate vizand sectorul produselor lactate anuntate si puse in aplicare pe parcursul anului trecut.

Salutand raportul, domnul Phil Hogan a declarat azi: „Raportul arata ca exista masuri pe care le putem lua la nivelul UE pentru a asigura o pozitie mai buna a fermierilor producatori de lactate in cadrul lantului de aprovizionare. Urmand raportului Grupului operativ pentru pietele agricole de saptamana trecuta, acest raport este o noua manifestare a masurilor luate pentru a aplica politicile in domeniu, in contextul programului de lucru al Comisiei pentru 2017.”

Raportul examineaza si posibilitatile suplimentare pe care le au fermierii producatori de lactate. De exemplu, el evidentiaza potentialul a doua instrumente-cheie ale Pachetului privind laptele – organizatiile de producatori (OP) si negocierile colective – care nu sunt inca valorificate pe deplin de catre statele membre, de organizatiile de producatori si de agricultori, si schiteaza diferitele modalitati de crestere a eficacitatii lor, atat la nivelul UE, cat si la nivelul statelor membre.

In particular, statele membre sunt incurajate sa ia masurile necesare pentru a stimula infiintarea unor organizatii de producatori care sa intreprinda actiuni colective ce depasesc negocierea colectiva, crescand astfel ponderea producatorilor in cadrul lantului de aprovizionare cu lapte. In afara acestor recomandari, ar trebui sa se ia in considerare extinderea rolului Organizatiilor interprofesionale (OIP).

Pentru ca intregul potential de posibilitati ale pachetului privind laptele sa se materializeze, raportul concluzioneaza ca ar trebui sa fie luata in considerare o extindere a aplicarii sale dupa 2020.

Adoptat prin codecizie in 2012, Pachetul privind laptele viza consolidarea pozitiei producatorilor de lactate in cadrul lantului de aprovizionare cu produse lactate si pregatirea sectorului pentru un viitor mai orientat catre piata si mai sustenabil, urmarind, in particular, sa extraga invataminte de pe urma crizei din 2009 de pe piata produselor lactate. Statele membre au la dispozitie optiunea de a impune obligativitatea contractelor scrise intre fermierii si procesatorii din sectorul laptelui, ceea ce permite fermierilor sa negocieze clauzele contractuale in mod colectiv, cu anumite limitari.

Pachetul stabileste si normele specifice la nivelul UE pentru organizatiile interprofesionale, permitand actorilor din lantul de aprovizionare cu produse lactate sa dialogheze si sa desfasoare anumite activitati, iar statele membre au posibilitatea, in anumite conditii, sa aplice norme prin care sa reglementeze oferta de branzeturi DOP/IGP. Pachetul implica, de asemenea, o serie de masuri de sporire a transparentei pe piata.

Masurile prevazute in pachetul privind laptele se vor aplica pana la jumatatea anului 2020. Comisia a fost mandatata sa prezinte un raport in 2014 si in 2018 cu privire la situatia de pe piata si la punerea in aplicare a masurilor. Aceste rapoarte (catre Parlamentul European si Consiliu) ar trebui sa evalueze, in particular, efectele asupra producatorilor de lapte si asupra productiei de lapte din regiunile defavorizate si sa cuprinda eventualele stimulente menite sa incurajeze fermierii sa intre in acorduri de productie in comun. In cadrul Pachetului privind solidaritatea, lansat de comisarul Hogan in septembrie 2015, al doilea raport, prevazut pentru 2018, a fost devansat in 2016 si a fost publicat astazi.

Share on Facebook