În 2015, fermierii români vor depune o singură cerere de plată pentru obținerea subvențiilor, fie că sunt crescători de animale, fie că sunt fermieri din zona de producție vegetală, iar campania de depunere a cererilor va demara în prima parte a lunii martie.

“În acest an se modifică sistemul de depunere a cererilor de plată pentru că vom avea o singură cerere. Toți completează o singură cerere, fie ca sunt crescători de animale, fie că sunt fermieri din zona de producție vegetală, iar în câteva zile va începe campania de depunere la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)”, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Ministrul Agriculturii a precizat că în ședința de Guvern de săptămâna viitoare va fi aprobată Ordonanța care reglementează modalitatea de verificare a criteriului de “fermier activ“, introdusă din 2015. Este vorba despre toți fermierii care primesc mai mult de 5.000 de euro pe fermă, indiferent de formele de sprijin.

De asemenea, ministrul Agriculturii a subliniat că anul 2015 va aduce o serie de modificări în ceea ce privește acordarea subvențiilor europene și naționale, în condițiile în care au fost introduse schemele pentru tinerii fermieri și pentru micii fermieri, condițiile pentru pachetul de înverzire și plata diferențiată.

Începând cu anul 2015 este necesar ca orice fermier înregistrat în baza de date APIA să poată dovedi calitatea de fermier activ pentru a obține plăți pe suprafață în conformitate cu prevederile europene.

„În perioada următoare Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va reglementa prin act normativ definiția fermierului activ, cât și inactiv, urmând a se stabili situațiile care duc la neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a putea beneficia de plata subvențiilor pe suprafață”, a precizat, anterior, APIA.

Share on Facebook