Prezent la un eveniment public, ministrul Daea a precizat ca toti fermierii care doresc sa obtina sprijin European vor trebui sa-si depuna cererile de finantare pana la data de 15 mai, noteaza Agerpres.

,,Subventiile la timp inseamna depunerea la timp si incheierea procesului de depunere a acestora pana in data de 15 mai. Ma folosesc de prezenta presei aici pentru a transmite azi, in acest moment dorinta, rugamintea mea catre fermieri, catre lucratorii din APIA, si Directiile Agricole, toti cei care sunt in dispozitiv, primarii din tara sa nu lase in afara posibilitatii de a depune cereri pe nici un fermier, indiferent cat de mare sau de mic este pentru ca pe data de 15 mai se incheie procesul de depunere a cererilor’’, a precizat ministrul Daea.

Seful MADR a mai spus ca acordarea subventiilor este motivata in primul rand de interesul economic al tarii si din aceasta cauza intregul sistem de distribuire a finantarii este extrem de bine organizat.

,,Acordarea subventiilor in Romania tine de interesul major al tarii si nu vin pur si simplu aceste subventii. Ele vin printr-un sistem bine organizat, bine condus cu efort urmarit zilnic, controlat si gestionat, in asa fel incat orice eroare sa fie scoasa din calcul la timpul potrivit si astfel obiectivul sa fie indeplinit’’, a mai declarant Petre Daea.

Banii de subventii se dau din bugetul de stat

Ministrul a mai precizat ca pentru a grabi procesul de acordare a subventiilor, banii vor fi acordati fermierilor din bugetul de stat, urmand sa fie recuperati odata cu distribuirea fondurilor din bugetul intracomunitar.

„Acesti bani adusi in visteria tarii in primele doua luni ale anului produc alti bani necesari tarii romanesti. Acesta este obiectivul guvernamental, acesta este modul de lucru, aceasta este regula pe care am impus-o in realizarea acestui obiectiv”, a punctat Daea.

Fonduri de 1,8 miliarde de euro primite in primele doua luni ale 2018

Ministrul a mai explicat ca doar in primele doua luni ale anului 2018 au intrat in tara 1,84 miliarde de euro, bani proveniti exclusiv din bugetul Uniunii Europene.

,,Vreau sa va rog inca o data sa dati importanta deosebita acestei actiuni care se desfasoara in Romania, si care nu este de loc usoara pentru ca, pe de o parte, numarul este destul de mare, se apropie de un milion de cereri, iar pe de alta parte complexitatea cererilor este deosebita”, a concluzionat ministrul Daea.

In cadrul aceluiasi eveniment, Petre Daea a tinut sa laude producatorii si procesatorii romani, prezentandu-si admiratia pentru modul in care acestia s-au adaptat la piata. Mai mult, Daea a precizat ca industria Romaniei este diferita fata de cea de dinainte de 1989 si ca toti consumatorii doresc produse de calitate, cu o siguranta alimentara ridicata.