In data de 24 februarie 2023, pe site-ul MADR, a fost postat proiectul de OUG pentru aprobarea participarii Romaniei la Programul pentru scoli al Uniunii Europene.
Incepand cu anul scolar 2017/2018, in Romania a fost implementat Programul pentru scoli al Uniunii Europene, program care a unit cele doua scheme existente la acea vreme, respectiv programul de incurajare a consumului de fructe in scoli si furnizarea laptelui in scoli.
Avand in vedere noile reglementari europene aferente exercitiului financiar din perioada 1 august 2023 – 31 iulie 2029, se actualizeaza cadrul national cu prevederile care asigura continuarea Programului pentru scoli necesar a fi adoptat inainte de inceperea noului an scolar 2023-2024.
Citeste si: Irimescu: fara sprijin financiar corespunzator, riscam reducerea productiei agricole
Prin adoptarea acestui act normativ, se confirma decizia Romaniei de a continua participarea la programul european sustinut din fonduri FEGA. Astfel, la inceperea anului scolar 2023-2024, circa 1,9 milioane prescolari si elevi vor beneficia de produsele distribuite prin Program. Prin masurile instituite se va asigura, in continuare, distribuirea de fructe si/sau legume proaspete, lapte natural de consum si/sau produse lactate fara adaos de lapte praf si produse de panificaţie pentru prescolari si elevi.
Dupa aprobarea acestei Ordonante, prin Hotarare a Guvernului, se stabileste bugetul anual pentru implementarea Programului pentru Scoli al Romaniei, tinand cont de decizia Comisiei de aprobare a ajutorului financiar FEGA pentru fiecare an scolar.
Pentru Romania, repartizarile fondurilor FEGA din partea Uniunii, pe an scolar, in perioada 1 august 2023-31 iulie 2029, potrivit Deciziei (UE) 2023/106 sunt:
– pentru fructele si legumele destinate scolilor: 6.178.236 euro/an scolar;
|-pentru laptele destinat scolilor:11.303.390 euro/an scolar.
Componenta produselor de panificatie este sustinuta numai din bugetul national.
Pentru aplicarea Programului pentru scoli in Romania, au fost stabilite ca autoritaţi competente naţionale Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Educaţiei si Ministerul Sanataţii. Achizitiile de produse se deruleaza de catre autoritatile judetene/locale pentru furnizarea produselor in cadrul Programului pentru scolile care se inscriu voluntar.
Incepand cu anul scolar 2017/2018, in Romania a fost implementat Programul pentru scoli al Uniunii Europene, program care a unit cele doua scheme existente la acea vreme, respectiv programul de incurajare a consumului de fructe in scoli si furnizarea laptelui in scoli.