Agricultura romaneasca sustine o natura sanatoasa si nu este poluanta. Daca ferma nu exista, cu furculita n-ai ce face, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
“Discutam de principiu, de la ferma la furculita. Sa stiti ca daca ferma nu e, cu furculita n-ai ce face.
Din acest punct de vedere, trebuie sa ne conducem atent si extrem de riguros pe drumul pe care il creionam printr-o decizie la un moment dat si continuitatea in agricultura este cheia succesului, indiferent in ce perioada de timp te afli.
Intreruperea acestor mecanisme, intreruperea unor actiuni nu poate sa aduca implinirea obiectivului.
Citeste si: APIA, anunt important pentru fermieri: cererile care se pot depune
Iata de ce si in momentele acestea in care, daca te uiti la timp, zice in februarie n-ar trebui sa iesim in camp, trebuie sa lucram la sistemul de irigatii zi si noapte, fara exagerare spun acest lucru, pentru a putea pune sistemul atat de necesar al tarii in functiune.
Pentru ca fara apa, productie nu exista.
Ca resursa formidabila si ca interes major pentru tara, Romania avand acest dar al naturii, aceasta retea hidrografica formidabila, strabatuta de la deal la vale, din stanga in dreapta, de la nord la sud cu apa dulce care se pierde daca nu intalneste mana omului, s-o foloseasca si s-o transforme in produse agricole, care la randul lor raman in elementul acesta de biodiversitate”, a spus Daea.
Acesta a adaugat ca agricultura Romaniei contribuie la o natura sanatoasa si nu este poluanta.
“Agricultura Romaniei este cea care imi aduce in mediu ceea ce trebuie si in ecosistem ceea ce este necesar.
Ea trebuie, insa, dimensionata pentru exploatatii care sa poata sa dea si viata economica de care fiecare dintre noi suntem legati, intrucat activitatea de maine se bizuie pe castigurile de astazi din agricultura.
Graul de maine se realizeaza prin vanzarea graului de astazi. Romania a fost, este si ramane o tara cerealiera datorita conditiilor climatice favorabile pe care le are si pe care trebuie sa le foloseasca.
Evident ca din acest punct de vedere trecem in sertarul de analiza.
Cum exportam aceste cereale in asa fel incat sa facem o valoare adaugata cat mai mare pentru a avea un confort financiar la nivelul tarii si la nivelul fiecarui fermier.
Aici intervin obiectivele din Planul National Strategic”, a mentionat oficialul.
Ministrul Agriculturii a subliniat ca in domeniu nu trebuie sa pierzi nicio clipa, intrucat “cu hrana nu-i de joaca”.
“Iata si astazi o secventa a preocuparii tuturor pentru a raspunde la acest comandament formidabil, si anume asigurarea hranei populatiei.
De aceea, misiunea mea este si usoara, si grea. (…) avem mult de facut si este posibil sa facem.
De aici incep greutatile, de aici incepe munca efectiva si se si pastreaza tot timpul in portofoliul fiecarei raspunderi, fie ea ministeriala, fie ea la locul de munca, a fermierului, a aceluia care se ocupa de comercializarea produselor, de prelucrarea lor, de prezentarea lor, practic, a tuturor acelora care ofera asemenea produse populatiei.
Cu hrana nu-i de joaca. Am spus-o de fiecare data si o repet in asa fel incat sa se inteleaga ca o clipa in agricultura nu trebuie s-o pierzi.
Din nefericire, de-a lungul vremii am pierdut si ani…
Cand am intrat in Uniunea Europeana am putut prezenta ca rezultat istoric, in productia Romaniei, 2.050 kilograme productie, in medie, la grau pe hectar
Astazi, fiecare dintre dumneavoastra stiti cat obtineti si puteti vedea saltul valoric pe care l-am facut intr-o perioada determinata de timp.
La intrarea in Uniunea Europeana aveam in lucru un numar de 112.000 de tractoare.
Astazi, avem 293.000 cu capacitati si randamente diferite”, a afirmat Daea.
In viziunea sefului MADR, la ora actuala exista un un nou concept al Politice Agricole Comune, “cu chingi mai puternice din punct de vedere al mediului, cu o serie intreaga de actiuni noi”, discutate si agreate cu fermierii.
“(…) am vazut ca element strategic, la care facea referire domnul prim-ministru, realizarea obiectivelor din Planul National Strategic, care inseamna o perioada de timp importanta din punct de vedere al activitatii noastre, si anume din 2023 pana in 2027, un combustibil financiar de 15,8 miliarde de euro care merge acolo unde nevoile tarii o cer si unde conceptul european ne permite, prin compatibilizarea nevoilor noastre, sa-l introducem in politica aceasta agricola comuna.
Cunoasteti ca pana la data de 1 martie intram intr-un alt ritm si intr-o alta metodologie, intr-o alta procedura, care trebuie sa ne asigure pe noi, in fiecare an, cu decontarea unor sume importante, care inseamna doua miliarde pe platile directe pentru fiecare an, in asa fel incat dumneavoastra sa va folositi de banii acestia si cei de la bugetul statului sa ne atingem acest obiectiv strategic al vointei politice.
Intelegand aici activitatea aceasta de decizie la nivelul tarii, inclusiv in Parlamentul Romaniei, pentru a atinge obiectivul de a nu avea un deficit in balanta comerciala atat de necesar pentru confortul economic si nu numai, dar extrem de important pentru activitatea fiecaruia”, a precizat Petre Daea.