Asa cum va informam recent, expertii in protectia mediului recomanda adaptarea practicilor agricole astfel incat noile tehologii sa contribuie la conservarea solului si cresterea cantitati de carbon retinuta in sol. Astazi va prezentam un exemplu de bune practici in acest sens.

Solurile Europei constituie bogatii care ne ofera servicii esentiale, inclusiv purificarea apei si producerea de hrana. De altfel, solurile noastre indeplinesc functii importante de stocare a carbonului, avand astfel un rol esential in reglarea climatului prin absorbtia gazelor cu efect de sera din atmosfera. Sprijinirea  functionalitatii solului urca astfel in fruntea listei prioritatilor in statele membre, iar Programele de Dezvoltare Rurala (PDR) ale multor altor tari includ masuri de sprijinire a promovarii serviciilor de administrare a solului, dedicate mentinerii si imbunatatirii calitatii acestuia.

Actiunile cofinantate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) includ integrarea culturilor agricole si a activitatilor de crestere a animalelor, rotatia si diversificarea culturilor, aplicarea compostului, semanarea cu brazda redusa sau fara brazda (zero/reduced tillage) si cultivarea intermediara de culturi de acoperire (catch/cover crops).

Ultimele masuri mentionate ofera protectie impotriva eroziunii solului in perioadele in care culturile principale nu sunt semanate, mai exact in lunile de iarna. Rezultatele unor astfel de tehnici sustenabile de administrare a solului pot genera sinergii pentru fertilizarea si productivitatea solului. Pot imbunatati si capacitatea pamantului de stocare a apei si pot avea un impact pozitiv asupra biodiversitatii.

Castigurile socio-economice pot fi realizate prin imbunatatirea productivitatii solului si reducerea conditiilor pentru productia costisitoare agrochimica. In plus, solurile mai sanatoase ajuta la inversarea procesului de degradare a terenurilor si la consolidarea capacitatii proceselor ecologice de a functiona in mod eficient.

Un sprijin combinat oferit prin masurile PDR ale Republicii Cehe, destinate activitatii agricole si de mediu in „zonele defavorizate”, reprezinta un exemplu util referitor la modul in care cofinantarea FEADR poate fi combinata pentru a promova serviciile de mediu legate de functionalitatea solului. Fondurile UE pentru dezvoltare rurala sunt utilizate aici pentru a asigura plati catre agricultorii care au culturi de acoperire in zone sensibile din punct de vedere ecologic.

Cooperare pentru conservare

O cooperativa agricola din sudul regiunii Moravia, Republica Ceha, se ocupa cu cultivarea unei culturi de acoperire specializate (Facelia – Phacelia tanacetifolia) cu sprijin oferit in cadrul PDR. Michal Stanislav lucreaza in cadrul cooperativei si este foarte multumit de beneficiile aduse conservarii solului.

„Vom planta aproximativ 60 de hectare cu culturi de acoperire dupa ce terminam in septembrie cu recolta de vara. Nu inlaturam paiele ramase de la culturile de vara si insamantam culturile de acoperire direct pe terenurile aflate in acea stare. Cultura de acoperire si furajele vor functiona drept patura vegetala pe timp de iarna, care se va degrada treptat datorita frigului, dupa care va forma un asa-numit mulch, un strat aflat la suprafata solului, care va constitui o baza pedologica buna pentru insamantarea noilor culturi in primavara. Principalul beneficiu pe care il avem practicand acest gen de agricultura este acela ca ne ajuta la prevenirea eroziunii solului, in special in zonele in panta. Intre sezoanele de crestere, cultura de acoperire protejeaza pamantul impotriva eroziunii, a vantului sau a pierderilor cauzate de scurgeri de apa. In urma perioadelor de testare am observat ca cea mai buna modalitate de control al eroziunii solului presupune combinarea culturilor de acoperire cu reducerea araturilor. Limitarea lucrarilor de aratura printr-o arare mai rara si o insamantare directa in pamant ne ajuta intrucat avem mai mult timp pentru alte activitati agricole. Un alt beneficiu este imbunatatirea sanatatii principalelor culturi comerciale, cum ar fi porumbul. Culturile de acoperire ofera o pauza intre culturile de porumb si astfel se previne transmiterea bolilor. Acest gen de procedura poate determina si cresterea calitatii bunurilor ecologice si mentinerea nivelurilor de azot din sol, care sunt bineinteles foarte importante. Mai mult decat atat, am observat ca folosim mai putine pesticide, intrucat acest sistem previne cresterea excesiva a buruienilor inainte de insamantarea  culturii de primavara”, spune Michal Stanislav.

Conservarea solului contribuie la asigurarea unui flux de produse alimentare pe termen lung, de calitate superioara, precum si la mentinerea unui ecosistem sanatos.

Clienti multumiti

Ferma lui Michal Stanislav primeste plati de agromediu in valoare de 104 euro/hectar, pentru a compensa costurile inregistrate in cresterea unor culturi de acoperire, iar dansul este multumit cu valoarea acestui sprijin prin PDR.

„Ne-am pregatit mult inainte de a decide sa folosim aceste soiuri de culturi de acoperire (catch crops). Costurile sunt mai mari decat in cazul altor optiuni de seminte, insa obtinem rezultatele de care avem nevoie si astfel acest gen de investitie chiar merita. Nu inregistram nici un profit de pe urma culturilor de acoperire, insa beneficiile pe care le avem prin prevenirea eroziunii solului, prin mentinerea nivelului de azot din sol, precum si prin reducerea lucrarilor de arat (tillage) fac ca intregul proces sa fie eficient din punct de vedere al costurilor)”, spune Stanislav.

Schemele de sprijin dedicate culturilor de acoperire cofinantate prin FEADR, cum sunt cele valorificate si in Cehia, nu numai ca ii ajuta pe agricultori sa aiba anumite beneficii de mediu si economice, dar sunt considerate superioare standardelor de baza GAEC referitoare la protectia solului. Drept urmare, fermele care practica aceste tipuri de servicii de mediu pentru conservarea solului reusesc sa indeplineasca mai usor standardele de eco-conditionalitate aferente, necesare pentru a beneficia de plati directe pentru Pilonul 1 al Politicii Agricole Comune.

Conservarea solului contribuie la asigurarea unui flux de produse alimentare de calitate superioara, pe termen lung precum si la mentinerea unui ecosistem sanatos.

Material adaptat, preluat din publicatia „The European Agricultural Fund for Rural Development – Examples of projects providing environmental services”,realizata de Reteaua Europeana de Dezvoltare Rurala, si publicatia Romania Rurala

Share on Facebook