Perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului in general normal, in majoritatea regiunilor agricole ale tarii.
Caracteristici meteorologice
Temperatura medie diurna a aerului va oscila intre minus 2…9 grade C, valori apropiate de normele climatologice, in aproape toata tara.
Temperatura maxima a aerului va fi cuprinsa intre -1…11°C, la nivelul intregii tari.
Temperatura minima a aerului se va incadra intre -4…9°C, in majoritatea zonelor de cultura.
Se prognozeaza precipitatii sub forma de ploaie, dar si mixte (ploaie, lapovita si ninsoare) in cea mai mare parte a tarii. In primele zile ale intervalului cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si izolat 50 l/mp, in special in sudul tarii. In majoritatea regiunilor, vantul va prezenta intensificari de scurta durata.
Caracteristici agrometeorologice
Rezerva de umiditate pe adancimea de sol 0-50 cm, in cultura graului de toamna, va prezenta valori satisfacatoare si apropiate de optim, pe aproape intreg teritoriul agricol al tarii.
Pe suprafete extinse din Moldova, sud-vestul, sudul si local in centrul Transilvaniei, se vor inregistra deficite de apa in sol, seceta pedologica fiind moderata si izolat puternica.
Starea de vegetatie a culturilor agricole
Pe fondul regimului hidro-termic din aer si sol favorabil, ritmurile vegetative ale culturilor de toamna vor evolua pe ansamblu normal, in aproape toata tara.
Culturile de orz si grau de toamna isi vor continua fazele de rasarire, aparitia frunzei a treia si infratire (10-100%), in cea mai mare parte a regiunilor agricole.
Starea de vegetatie a plantelor se va mentine buna si medie in semanaturile efectuate in epoca optima.
In functie de data semanatului, rapita isi va definitiva rasarirea (80-100%), continuandu-se totodata infrunzirea (6-14 frunze) la nivelul intregii tari, uniformitatea si vigurozitatea culturilor prezentandu-se in general buna si medie.
Speciile pomi-viticole se vor afla la maturarea lemnului/coardelor, ingalbenirea/caderea masiva a frunzelor, precum si in faza de repaus fiziologic.
In zilele cu precipitatii, lucrarile agricole specifice de sezon (eliberarea terenurilor de resturile vegetale, araturi de toamna, fertilizari etc.) vor fi sistate temporar.
Recomandari de specialitate:
- Finalizarea araturilor adanci de toamna;
- Verificarea sistematica a viabilitatii plantelor la cerealierele de toamna;
- Aplicarea ingrasamintelor minerale pe baza de fosfor si potasiu la culturile de toamna semanate in epoca optima;
- Lucrari de intretinere in plantatiile pomi-viticole.