Prin diferite scheme de rotatie a culturilor se rup ciclurile de viata ale diversilor daunatori, boli si buruieni  educand astfel impactul acestora. 

Rotatia permite folosirea stiintiifica diferentiata a categoriilor de terenuri dintr-o exploatatie agricola, asigurand mentinerea si sporirea fertilitatii naturale a solurilor (conditie esentiala pentru folosirea in agricultura sau pentru fundamentalul rol al terenurilor intr-un ecosistem), se arata in Codul de Bune Practici in Ferma, realizat de Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie din Bucuresti.

Rotatia culturilor are si o importanta componeta economica pentru ca favorizeaza planificarea anticipata a celor mai bune practici agricole: sistemul de lucrare a solului, aplicarea ingrasamintelor/amelioratorilor de sol, protectia plantelor impotriva agentilor de daunare (inclusiv a buruienilor), recoltarea si depozitarea productiei (inclusiv protectia culturii depozitate).

Rotatia culturilor contribuie substantial la rezolvarea atat a problemelor agrotehnice, cat si a celor economice si organizatorice, rezultand in final marirea productiei si a productivitatii muncii la toate plantele cultivate.

Un ciclu de patru ani de aplicare a unei scheme de rotatie a culturii este considerat a fi insuficient pentru reducerea efectiva a diverselor probleme create de acestia, fiind remarcata rezistenta acestora de supravietuire in sol in cazul culturilor de rapita, cartofi si sfecla de zahar.

Rotatia culturilor influenteaza direct protectia plantelor. Diferitele practici agricole asociate rotatiei culturilor agricole influenteaza rezerva de agenti de daunare – de ex. la cereale aratura de toamna influenteaza direct nivelul atacului la plosnitele, afidele si carabuseii cerealelor sau a fitopatogenilor ce se instaleaza pe organele verzi.

Datorita interactiunile benefice dintre masurile agrofitotehnice aplicate si succesiunea culturilor rotatia culturilor este o conditie esentiala de sporire a productiei si mentinere a fertilitatii solului. In perspectiva, rotatia culturilor constituie una din masurile agrotehnice de baza care contribuie la reducerea consumului de energie pe unitatea de suprafata si produs.

Un rol deosebit de important are rotatia culturilor ca masura eficienta de protectie a mediului si de conservare / mentinere a solului. Rotatia culturilor ramane masura agrotehnica de cea mai mare importanta in rationalizarea consumului de combustibili, ingrasaminte, produse de protectia plantelor (pesticide si biopreparate), apa de irigat si alte mijloace / input-uri necesare procesului de productie.

Fermierii sunt incurajati si motivati sa ia in cultura soiuri cu mare rezistenta la boli si daunatori in baza evaluarii riscurilor infestarilor si a istoricului culturilor din ferma.

Speciile daunatoare pentru culturile agricole nu trebuie eliminate ci trebuie mentinute la un nivel scazut. Este necesar sa se reconsidere intr-un mod radical importanta diferitelor specii daunatoare si/sau patogene. Mai precis, trebuie cunoscuta importanta economica a fiecarei specii si nivelul de pierderi care ar putea fi produs. Datele ecologice si economice au aratat ca majoritatea speciilor recunoscute ca daunatoare nu trebuie tratate.

Dezvoltarea metodelor de amenajare a teritoriului pentru cresterea rolului pradatorilor biologici in combaterea daunatorilor culturilor agricole reduce necesitatea efectuarii tratamentelor fitosanitare.

Multe din agroecosisteme constituie un mediu nefavorabil pentru dusmanii naturali ai agentilor de daunare (si in special pentru pradatorii / parazitoizii insectelor daunataore) din cauza gradului ridicat de dezechilibru, rezultat al perturbarilor si interventiilor antropice.

Managementul amenajarii teriroriului reprezinta o forma de favorizare a protectiei biologice a culturilor, fiind o abordare pe baze ecologice cu scopul de a stimula activitatea dusmanilor naturali ai insectelor.

Scopul principal al activitatii de amenajare a teritoriului pentru cresterea rolului pradatorilor / parazitoizilor este de a crea o infrastructura ecologica conforma cu peisajul agricol care sa furnizeze resurse suplimentare pentru adultii de entomofagi, respectiv hrana (prada alternativa sau gazde) si adaposturi fata de conditiile neprielnice. Aceste resurse trebuie sa fie integrate intr-un teritoriu astfel incat sa fie favorabile in spatiu si timp pentru dusmanii naturali si practice in acelasi timp pentru a fi implementate de producatorii agricoli.

Cresterea heterogenitatii vegetatiei in jurul zonelor cultivate favorizeaza o crestere in ansamblu a abundentei si diversitatii organismelor pradatoare si parazite. Tehnici disponibile pentru cresterea rolului artropodelor parazite si pradatoare prin aceasta crestere a biodiversitatii / heterogenitatii vegetatiei sunt prezentate mai jos:

  • Culturi intercalate sau culturi in benzi. (Intercropping /strip cropping) Doua sau mai multe specii de plante sunt cultivate impreuna pe acelasi teren in benzi paralele sau in parcele alaturate.
  • Subinsamantatul. (Undersowing) O a doua cultura este insamantata in prima cultura, in acelasi timp sau mai tarziu, rezultand doua recolte in acelasi timp.
  • Insule de conservare (Conservation headlands) O fasie de 6 m in afara parcelelor primeste doar stropiri selective cu pesticide cu spectru scurt de actiune, prin care se reduce driftul si depunerea in granitele parcelelor.
  • Benzi imburuienate in cultura. (Weed strips within the crops) Insamantarea catorva benzi apropiate cu buruieni cu flori sau ierburi neinvazive, la anumite intervale transversal zonei cultivate. Acest sistem creste abundenta insectelor pradatoare pentru afide.
  • Margini de cultura si zone de carabide.(Field margins and beetle banks) Acest sistem capata importanta pe suprafete mari de cultura. Un astfel de sistem sporeste numarul de habitate disponibile pentru pradatori si parazitoizi in vederea iernarii, reproducerii in timpul primaverii si hranirii in timpul verii, intensificandu-se astfel potentialul protectiei biologice a culturilor agricole. Invazia buruienilor din astfel de sisteme este foarte redusa, iar uneori se creaza situatii de crestere a densitatii daunatorilor. Marginile formate din raigras sunt importante locuri de cuibarit pentru pasari, viespile solitare, albine si bondari. Cele care contin flori salbatice furnizeaza polen si nectar pentru un numar de nevertebrate, incluzand speciile de bondari. Interesul botanic pe care il prezinta acest sistem este ca actioneaza ca niste importante benzi tampon intre practicile culturale si habitatele sensibile cum sunt gardurile vii si cursurile de apa.
  • Plantele insectar. Plantele insectar pot fi adaugate in cultura ca benzi intercalate sau ca plante individuale in pepiniera. Plantele insectar pot de asemenea implica introducerea unei culturi acoperitoare intre sau printre randurile de plante. Un spectru mai larg de resurse vegetale (nectar, polen) pentru dusmanii naturali poate fi asigurat prin cultivarea terirotiului in benzi de plante insectar din speciile din fam. Apiaceae (patrunjel),  Cruciferae (mustar), Lamiaceae (menta), Compositae (coada soricelului).

Lucrarile tarzii ale solului pot fi practicate cu succes in reducerea proliferarii buruienilor si a afidelor. Se vor practica acele lucrari care nu produc degradarea calitatii solului, in special in toamnele umede, precum si cele care nu favorizeaza eroziunea solului. De asemenea se vor lua masurile si se vor aplica metodele recomandate de Codul bunelor practici agricole pentru a proteja solul in zonele sau in cazul in care timpul nu permite infiintarea culturii inainte de venirea iernii.

Factorii naturali trebuie utilizati mai intens pentru a regla densitatile populatiilor de organisme daunatoare . Factorii ecologici abiotici climatici: temperatura, umiditatea, lumina, ploaia; factorii edafici, factorii chimici si factorii biotici: relatiile intraspecifice si interspecifice pot influenta considerabil evolutia populatiilor de organisme daunatoare. Fiecare factor abiotic are un prag inferior si un prag superior de temperatura, umiditate etc. care, odata depasit, opreste multiplicarea.

Fertilizarea solului cu ingrasaminte organice naturale si completarea nevoilor de crestere a culturilor cu ingrasaminte chimice ofera plantelor de cultura o dezvoltare viguroasa si mareste rezistenta acestora la boli si daunatori.

Rolul esential in fertilitatea naturala a solurilor este dat de materia organica din sol. Aceasta este formata practic din doua componente majore: humusul (care rezulta din materialul organic, in special vegetal, in curs de descompunere si este alcatuit mai ales din polifenili de tipul acizi humici, fulvici si humici, formati prin complexarea produsilor de degradare oxidativa ai ligninei cu aminozaharurile formate prin metabolismul structurilor parietale ale microorganismelor din sol) si glomalina, o glicoproteina complexa, hidrofoba, inalt rezistenta la biodegradare, cu caracteristici adezive, rizodepusa in sol de plantele active fotosintetic(prin exsudatele radiculare, si in special prin exsudatele radiculare ale simbiozelor plantelor cu ciupercile producatoare de micorize / ciuperci AM).

Prin nivelul alocarii elementelor nutritive se poate limita atacul unor fitopatogeni sau altor organisme daunatoare. Influenta fertilizarii se datoreaza:

· actiunii directe a ingrasamintelor asupra organismelor daunatoare;

· actiunii asupra mecanismelor enzimatice ale acestor organisme;

· asupra influentei indirecte prin schimbarea biochimiei sucului celular la planta gazda;

· dezvoltarii corepunzatoare a sistemului de aparare din planta,

· cresterii ritmului de dezvoltare a elementelor structurale ale tesuturilor;

· schimbarii epocii de maturare;

· schimbarii proceselor de diferentiere etc.

Aspectul de imbunatatire a calitatii recoltei este foarte relevant, astfel incat se vor prezenta cateva exemple. Unul dintre cele mai evidente este cel al unor daunatori ai fructelor (din timpul vegetatiei si din depozit) care contribuie in mod evident la reducerea calitatii (rapanul la mere, viermele cireselor, putregaiul albastru la citrice etc). Alt exemplu recunoscut este afectarea calitatii recoltei de grau in urma atacului plosnitei cerealelor (care determina reducerea continutului de gluten si, implicit, reducerea calitatii ceruta de industria de panificatie).

Un aspect mai putin cunoscut este cel al contaminantilor alimentari de origine biologica, formati in timpul vegetatiei de catre agenti fitopatogeni.

Exemplul devenit clasic este cel al contaminarii recoltei de porumb cu aflatoxine in timpul vegetatiei, ca urmare a infectiei boabelor in curs de formare cu ciuperci toxigene din grupul Aspergillus flavus-parasiticus. Aflatoxinele sunt considerate cei mai periculosi contaminanti alimentari de origine biologica, limita maxima admisibila fiind in prezent de 2 parti per miliard (2 mcg per kg).

Din motivele prezentate mai sus combaterea daunatorilor este imperios necesara pentru cultura plantelor, proceduri de protectie a plantelor impotriva organismelor daunatoare fiind o componenta majora a tuturor ghidurilor de buna practica agricola.

Combaterea daunatorilor culturilor agricole se realizeaza prin mai multe metode: chimice (cu utilizarea de pesticide), biologice (prin utilizare de organisme antagoniste si de produse naturale), genetice (prin ameliorarea rezistentiei plantelor la organismele daunatoare), agrotehnice (prin lucrari ale solului, inclusiv prasitul buruienilor) si fizico-mecanice (dezinfectari termice ale semintelor, chirurgie vegetala, descuscutarea semintei etc.).

Pesticidele sunt fie mobile fie puternic absorbite de catre materia organica din sol. Pot fi volatile, persistente sau rapid degradabile.

Share on Facebook