Dupa ce a ocupat functii inalte in cadrul Ministerului Agriculturii, fiind chiar si consilier prezidential al fostului presedinte Traian Basescu, fostul secretar de stat in MADR, Adrian Radulescu, are acum probleme cu justitia. Mai exact, acesta este pus sub urmarire penala, impreuna cu un fost asociat al sau, Mihai Lungu, cei doi fiind suspectati de procurori ca ar fi pacalit un medic veterinar din Germania sa investeasca 40.000 de euro intr-o ferma.

Contactat de StiriAgricole, Adrian Radulescu sustine ca Mihai Lungu nu era asociat al sau in perioada in care s-ar fi petrecut faptele.

„Este vorba de un denunt penal, o chestiune civila. Toata lumea zice acum ca am dosar penal. Nu am niciun dosar penal si nici nu sunt eu implicat in chestiunea asta, dar el (Mihai Lungu – n.r.) a creat o imagine si crede ca o sa-l ajute justitia, m-a implicat si pe mine fiind persoana publica. Nu era asociat cu mine in firma in care s-au petrecut treburile astea. Era asociat cu ala cu care se judeca”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Adrian Radulescu.

Potrivit procurorilor, Nicolaus Dogariu, medicul veterinar din Germania, ar fi fost convins de Adrian Radulescu sa investeasca intr-o ferma de reproducere a suinelor. Dupa aceea, sustin procurorii, Radulescu ar fi convins si alte persoane sa investeasca in afacerea fictiva diferite sume. In total, s-ar fi strans circa 300.000 de euro, mai noteaza procurorii.

De asemenea, asociatul lui Adrian Radulescu, Mihai Lungu, ar fi recunoscut in 2011 ca 200.000 de euro din bani ar fi fost directionati catre o societate comerciala care le apartinea celor doi. In august 2015, Mihai Lungu si Adrian Radulescu au fost pusi sub urmarire penala, fiind suspectati de inselaciune.

In cazul in care vor fi gasiti vinovati pentru inselaciune, cei doi risca inchisoarea de la 6 luni la 3 ani, conform art. 244 din Codul Penal.

Mai mult decat atat, Adrian Radulescu este implicat si intr-un litigiu de munca. Ministerul Agriculturii ii solicita acestuia, alaturi de alte 8 persoane, daune materiale, dupa ce in cadrul MADR a fost efectuata o concediere ilegala in perioada in care Adrian Radulescu era secretar de stat.

„Este o imbecilitate a celor de la Minister. Nu e un dosar. E vorba de o concediere pe care a facut-o ministrul Agriculturii. El crede ca e destept si eu prost, ca sa platesc. L-am dat in judecata si ne judecam”, a comentat, pentru StiriAgricole.ro, Adrian Radulescu.

De asemenea, Adrian Radulescu este implicat si in acheta desfasurata in cazul retrocedarilor de la Nana, acesta fiind acuzat de procurori ca a negociat tranzactia terenului achizitionat de Ioana Basescu, precum si inscrierea acestuia in registrul agricol de la Primarie.

Adrian Radulescu a fost director de cabinet al fostului comisar european pentru Agricultura, Dacian Ciolos, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, precum si consilier prezidential al fostului presedinte Traian Basescu.

Adrian Radulescu este printre cei mai bogati fermieri din Romania, averea acestuia fiind estimata la 12 milioane de euro.

Share on Facebook