Dupa ce a fost retrasa din fruntea Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT), Simona Man, liderul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, a fost numita de premierul Ponta in functia de secretar de stat in Ministrul Agriculturii, iar fostul secretar general al MADR a trecut la Ministerul Fondurilor Europene.
Deciziile de numire au fost deja publicate in Monitorul Oficial.
Premierul Victor Ponta a decis saptamana trecuta sa o retraga pe Simona Man de la conducerea ANT dupa ce aceasta a inspectat daca litoralul este pregatit de debutul sezonului estival, demiterea fiind ceruta anterior de patronatele din acest sector, potrivit hotnews.ro. Simona Man, la acea data presedintele ANT, se afla in statiunea Mamaia si afirma ca litoralul romanesc este pregatit de noul sezon estival, in timp ce mai multi hotelieri solicitau autoritatilor sa nu fie verificati in minivacanta de 1 Mai.
Totusi, patronatele din turism au contrazis-o, aratand ca, in zona de sud a litoralului, nici macar 10% din unitati nu erau pregatite sa se deschida de la 1 Mai.
De asemenea, Simona Man a fost intens criticata de hotelieri si reprezentanti ai agentiilor de turism, care i-au cerut demisia de la conducerea ANT, acuzand-o ca blocheaza mai multe proiecte precum emiterea voucherelor de vacanta si aplicarea impozitului forfetar. Ca raspuns, Simonei Man spunea ca de vina pentru aceasta situatie este birocratia.
Simona Man este inginer de profesie, specialitatea fiind Tehnologia Produselor Alimentare si Controlul Calitatii Produselor.
O alta schimbare intervenita zilele acestea la nivelul MADR a fost plecarea Mihaelei Ciuciureanu la Ministerul Fondurilor Europene, ca secretar de stat. Mihaela Ciuciureanu a fost secretar general adjunct la MADR, apoi i-a succedat in functie lui Laurentiu Gaman, dupa ce acesta fost retinut de procurori in dosarul Mitei de la MADR.