In cadrul unui interviu recent, ministrul agriculturii, Petre Daea lauda progresele inregistrate in agricultura romaneasca datorita PAC si sustine ca fondurile europene trebuie mentinute cel putin la nivelul actual si dupa anul 2020, noteaza EurActiv.

Din punctul de vedere al ministrului, Politica Agricola Comuna a fost un real succes pentru agricultura din tara noastra, care a inregistrat un progres impresionant atat in ceea ce priveste randamentul in agricultura cat si dotarile tehnice de care au beneficiat fermierii.

Mai mult, agricultura este singurul sector in care tara noastra reuseste sa absoarba aproape toate fondurile europene si de aceea, guvernul cere UE sa mentina cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, tocmai pentru a sustine investitiile facute prin PNDR.

,,Politica Agricola Comuna a prins bine pentru tara. S-au facut salturi enorme – nici nu vorbeam de drumuri printre tarlale, acum gasim drumuri asfaltate intre tarlale, sunt legaturi intre ferme, sunt unitati de productie exceptionale care rivalizeaza cu orice unitate din Uniunea Europeana”, a spus Petre Daea.

In prezent, Politica Agricola Comuna are cel mai mare fond din UE, cu 40% din bugetul total al comunitatii. Bugetul imens al PAC a avut un rol pozitiv in agricultura si a transformat UE intr-unul din cei mai mari producatori de produse agroalimentare, avand exporturi de peste 131 miliarde de euro.

UE trebuie sa sprijine fermele mari dar si micii fermieri

Romania se opune posibiliei decizie a UE de a plafona platile directe iar ministrul agriculturii considera ca este necesar ca UE sa sprijine atat fermele mari, cat si exploatatiile de dimensiuni medii si mici.

Conform unui studiu recent, Romania are cele mai multe ferme din Europa, o treime din toate fermele UE aflandu-se pe teritoriul tarii noastre, adica peste 3,4 milioane. Totusi, majoritatea acestor exploatatii sunt ferme de subzistenta si semi-subzistenta, cu suprafete de aproximativ doua hectare.

Cu toate acestea, fenomenul de imbatranire a fermierilor este foarte pronuntat in Romania, peste 40% din fermierii romani avand peste 50 de ani. Din aceasta cauza, Romania se situeaza pe locul 2, dupa Portugalia, la numarul de fermieri cu varsta de peste 50 de ani. In acest context, intinerirea fortei de munca din agricultura romaneasca este o prioritate pentru MADR.

Doar 12.000 de fermieri mai au bani de primit de la APIA  

Ministrul considera ca tara noastra trebuie sa primeasca fonduri europene in acelasi ritm, deoarece dezvoltarea rurala este inca un proces in desfasurare si ca zona rurala mai are de recuperat fata de alte regiuni din Europa. Conform sefului MADR, APIA a inceput deja plata finala a subventiilor si doar 12.000 de fermieri ar mai avea de primit bani.

„Am facut-o pana acum, o facem si de aici incolo, in asa fel incat fermierii sa aibe subventiile la timp, iar cei care se ocupa de investitii sa poata sa realizeze intr-o perioada de timp obiectivul de investitii care a facut obiectul apelului”, a mai spus Petre Daea.

Daea: tot mai multi tineri se intorc in tara pentru a investi in agricultura

Ministrul sustine ca in ultima vreme, tot mai putini tineri pleaca din mediul rural in strainatate si spune ca tot mai multe persoane care au lucrat in Europa, vin in tara pentru a investi in agricultura.

Se vede rodul acestor programe (finantate de guvern si din fonduri europene – n.r.), anume acela de a stabiliza forta de munca in spatiul rural si in a da posibilitatea de castig in asa fel incat interesul sa se aseze in sufletul fiecaruia si optiunea sa fie in aceasta directie – si anume, stau aici si nu in alta parte – lucram in Romania, castigam in Romania, ne valorificam produsele aici si castigam cu totii si pentru toata lumea va fi bine”, a spus ministrul.