Printr-o Ordonanta de Urgenta, Guvernul Romaniei doreste sa infiinteze un fond de garantare, util in cazul aparitiei unor vicii de procedura sau a unor evenimente neprevazute. Respectivul fond va fi constituit in special pentru beneficiarii FEGA, FEADR sau FEPAM, cu scopul de a evita acordarea cu intarziere a fondurilor europene.
Fermierii care acceseaza fonduri europene din fondurile FEGA, FEADR sau FEPAM pot avea oricand de suferit de pe urma unei erori a unei autoritati competente sau in cazul in care autoritatile romane si Comisia Europeana au pareri diferite cu privire la cadrul legal de acordare a sprijinului.
Astfel, proiectul de act normativ creaza premisele unei stabilitati economice si financiare a beneficiarilor care au respectat angajamentele impuse atunci cand au aplicat pentru sprijin. In acest context, Guvernul considera ca fermierii nu ar trebui sa aiba de suferit in cazul unei erori pe care nu ar fi putut-o anticipa sau preveni.
Intarzierea sprijinului financiar ar putea afecta sectoare importante din economia agricola si ar duce chiar la pierderea de locuri de munca, aprovizionarea pietelor cu produse agroalimentare dar si sectoarele care sunt dependente de productia agricola.
Modificarile aduse Ordonantei de Urgenta
Prin aceasta modificare, Ordonanta de Urgenta a Guvenului privind gestionarea financiara a fondurilor europene va contine doua noi amendamente, prin care se precizeaza situatiile in care fermierii sunt eligibili sa primeasca sprijinul financiar din noul fond de garantare.
p) sumele reprezentând transferuri către AFIR necesare pentru asigurarea finanțării componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile aferente plății beneficiarilor pentru cazurile în care sunt neconformități cauzate de o eroare a autorității competente sau a unei alte autorităţi, constatate într-un raport elaborat de autoritățile de control sau audit, dacă eroarea/erorile nu ar fi putut fi detectată/detectate în mod rezonabil de persoana vizată de sancţiunea administrativă.
q) sumele reprezentând transferuri către AFIR necesare pentru asigurarea finanțării componentei reprezentând fondurile externe nerambursabile aferente plății beneficiarilor pentru cazurile în care între statul Român și Comisia Europeană sunt situații divergente.