Pana in prezent, fermierii romani au solicitat fonduri europene nerambursabile in valoare de 99,6 milioane de euro, prin intermediul noului Program National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020.

Cele mai multe cereri de finantare, 1.041, au fost depuse pentru Submasura 6.1 ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’’. Valoarea totala nerambursabila, cumulata, pentru toate proiectele, depuse prin aceasta submasura, este de 44,36 milioane de euro, conform datelor Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR).

O alta masura de finantare care a atras atentia fermierilor a fost si Submasura 4.1 ,,Investitii in exploatatii agricole’’ in cadrul careia s-au depus 121 de proiecte, dintre care 103 privesc sectorul vegetal. Valoarea totala nerambursabila a celor 121 de proiecte se ridica la 53,54 milioane de euro.

Sesiunea de primire a proiectelor pentru Submasurile 6.1 ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’’ si 4.1 ,,Investitii in exploatatii agricole’’ a fost deschisa in data de 25 martie 2015.

De asemenea, 17 cereri de finantare au fost primite si in cadrul Submasurii 6.2 – ,,Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale’’, valoarea totala nerambursabila solicitata fiind de 930.000 euro. Totodata, fermierii romani au depus pana acum si 2 cereri de finantare pentru Submasura 6.4 – ,,Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole’’, valoare fondurilor nerambursabile solicitate fiind de 395.460 euro.

In ceea ce priveste autoritatile publice locale, au fost primite pana in prezent 178 de cereri de finantare conforme in valoare totala de 2,44 milioane de euro, pentru Submasura 19.1 ,,Sprijin pregatitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locala’’. Sesiunea de primire a proiectelor aferente acestei Submasuri a fost deschisa in perioada 25 martie 2015 – 5 iunie 2015, precizeaza AFIR.

AFIR precizeaza ca pentru toate submasurile mentionate, mai putin pe 19.1, solicitantii pot depune cereri de finantare in cadrul acestei sesiuni anuale continue pâna pe 30 octombrie 2015.

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Ruale va deschide in cursul lunii septembrie, o noua sesiune pentru depunerea proiectelor aferente submasurii 7.2 „Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica” si submasurii 7.6 „Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural”.

Aceasta noua sesiune de primire de proiecte destinata infrastructurii rurale va avea loc in paralel cu reevaluarea a peste 200 de proiecte depuse de autoritatile locale prin Masura 125 ,,Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii ” si Masura 322 ,,Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale”, din cadrul PNDR 2007 – 2013, ca urmare a acordului primit de la Comisia Europeana.

Share on Facebook