
Mierea ecologică pleacă la export, lăsând loc celei contrafăcute
Mierea românească ecologică este la mare căutare pe piețele externe, iar acum chinezii au prins gustul produselor apicole din România.

Mierea românească ecologică este la mare căutare pe piețele externe, iar acum chinezii au prins gustul produselor apicole din România.

Acțiunile de control pentru combaterea braconajului piscicol și cinegetic din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării ar putea fi efectuate prin intermediul unei singure entități.

În calitate de asigurător, suntem alături de comunitatea tuturor celor care îşi aduc contribuţia la dezvoltarea agriculturii. Identificarea, prevenirea şi reducerea riscurilor constituie elemente cheie pentru continuitatea afacerii unui fermier, iar în această arie beneficiem de o solidă expertiză locală şi internaţională, Groupama fiind lider de piaţă în Franţa pe segmentul asigurărilor agricole.

Tocană de văcuță, varză cu carne sau jumări, pregătite în tihnă în ceaune, pe pirostrii, sunt „ingredientele” cu care Dana Antal a reușit să dezvolte, în numai câțiva ani, o afacere de familie profitabilă, pornind la drum cu mâncare „ca la mama acasă”.

Campania „Sponsorizează educația unui fermier” s-a bucurat de succes la INDAGRA 2014.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la