642 de fermieri din judetul Salaj au reusit sa primeasca un sprijin financiar de aproximativ 1 milion de euro, prin masurile de agromediu finantate de Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Masura accesata, are ca scop protejarea unei specii rare de pasare si anume carsteiul de camp, noteaza Agerpres.
Conform PNDR, agricultorii din anumite zone din judet, in care exista pajisti umede in care traieste carsteiul de camp, pot solicita un sprijin financiar de 310 euro sau 231 euro/an/hectar daca sunt de acord ca, timp de cinci ani, sa respecte anumite conditii de agromediu.
Totusi, cositul terenului se poate efectua doar in anumite conditii. Beneficiarii se obliga sa coseasca parcela doar dupa data de 31 iulie a fiecarui an, dinspre interiorul parcelei spre exteriorul sau. pasunatul se poate efectua cu maximum 0,7 UVM (unitate vita mare n.r.) pe hectar; lucrarile cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafata pajistilor aflate sub angajament, cu exceptia celor operate cu forta animala sau lucrarile se pot efectua cu utilaje mecanizate de mica capacitate (cosit cu utilaje cu lama scurta si viteza mica de deplasare), fiind interzisa folosirea utilajelor grele. De asemenea, sunt interzise actiunile care sa conduca la accelerarea drenajului natural al pajistilor aflate sub angajament.
Pentru pajistile care sunt cosite manual, sprijinul este de 310 euro/an la hectar, iar pentru pajistile cosite mecanizat, sprijinul va fi de 231 euro/an la hectar.
642 de fermieri au solicitat sprijinul, pentru o suprafata de aproximativ 3.000 de hectare
Directorul adjunct al APIA Salaj, Vaida Bela, a declarat ca in 2017, un total de 642 de fermieri au solicitat acest sprijin financiar, pentru o suprafata de peste 3.000 de hectare. Suma platita fermierilor a fost anul trecut de aproape 970.000 de euro. Angajamentele pentru respectarea conditiilor mentionate se fac pe o perioada de cinci ani.
Scopul sprijinului
Vaida Bela a precizat ca sprijinul se acorda ca o compensatie pentru faptul ca agricultorii nu mai pot folosi ca nutret plantele cosite dupa 31 iulie.
Pe de alta parte, masura are ca scop si protejarea unei specii rare de pasare, amenintata cu disparitia in cazul agriculturii intensive.
„(…) mai sunt inca pajisti umede prin vaile din Transilvania, deci o buna parte din populatia de Crex crex e acum in aceste zone. Ce se intampla? Pasarea vine si cuibareste in aceste pajisti umede, dar ea scoate puii exact in perioada in care se coseste. Daca tu cosesti manual, pasarea are timp sa plece din fata ta (…). Dar pentru ca, acum, majoritatea oamenilor cosesc cu tractorul sau cu masini electrice, pasarea nu are timp sa plece cu puii si atunci 90% din pui sunt omorati de cositoare. Inca mai exista aceste pajisti umede, intre dealuri, pentru ca, de obicei, in partea aceasta a Transilvaniei subsolul dintre dealuri este argilos si nu lasa apa sa treaca. Pasarea a disparut din multe parti ale Europei, exact din cauza dezvoltarii agriculturii”, a explicat, pentru AGERPRES, ornitologul Alexandru Stermin, lector universitar in cadrul Facultatii de Biologie si Geologie Cluj-Napoca. Un sprijin asemanator s-a acordat, in Salaj, din 2015 pana in 2017, pentru pajisti importante pentru alte doua specii de pasari, respectiv sfranciocul cu frunte neagra si vanturelul de seara.