Potrivit unui comunicat AFIR, producatorii agricoli din Republica Moldova vor fi introdusi in aplicatia CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, dezvoltata de aceeasi institutie, noteaza Agerpres.
Institutia a incheiat joi protocolul de cooperare interinstitutionala cu Agentia de Interventie si Plati pentru Agricultura (AIPA) din Republica Moldova, in cadrul sedintei comune a guvernelor Romaniei si Republicii Moldova, desfasurata la Palatul Victoria.
Scopul acestui protocol de colaborare
„In baza protocolului pe care l-am semnat azi (joi, n.r.), vom introduce in aplicatia CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, dezvoltata de AFIR, producatorii agricoli din Republica Moldova precum si un modul pentru identificarea si localizarea produselor sau a serviciilor oferite de acestia. Vor fi incluse si informatii privind traseele turistice care ar putea fi urmate de consumatorii de produse alimentare certificate. Totodata, acordul prevede faptul ca, pentru a dobandi experienta necesara, expertii AIPA vor participa impreuna cu delegatiile AFIR la actiuni comune cu parteneri din Uniunea Europeana – in baza actiunilor de parteneriat dintre Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale si alte institutii similare din tarile membre”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Potrivit sefului AFIR, acest acord isi propune sa sprijine solicitantii de fonduri europene nerambursabile destinate agriculturii si dezvoltarii rurale si sa realizeze misiuni de interes comun pentru cele doua Agentii de plati.
Prin intermediul acestui protocol, cele doua parti vor dezvolta programe de colaborare in scopul identificarii si realizarii unor proiecte comune de sustinere a producatorilor agricoli din Romania si din Republica Moldova, precum si pentru acordarea sprijinului necesar realizarii unor parteneriate mixte de colaborare intre fermierii din cele doua tari.